A TREIA VICTORIE LA RÂND PENTRU “ALB-ROŞII”: UTA – CS AFUMAŢI 2-1

by Sorin Haut

UTA a obţinut azi a treia victorie la rând în Liga a II-a, 2-1 cu CS Afumaţi şi arădenii revin din nou în lupta pentru promovare. Prima repriză a meciului de pe „Motorul” a fost destul de animată, oaspeţii oferind o replică bună UTA-ei. Afumaţiul a început mai bine jocul şi în minutul 10 a creat o dublă ocazie la poarta arădeană, Miron respingând cu greu şutul lui Tudorache, faza a continuat, iar Popa a trimis cu capul puţin alături, după o centrare a lui Ştefan. După un prim sfert de oră în care a fost mai puţin activă, UTA putea marca chiar la prima ocazie. Era minutul 17, când Adrian Petre a reluat cu capul, din trei metri, direct în portar, iar din cornerul rezultat şi executat de Burlă, Curtuiuş a luat la ţintă, tot în urma unei lovituri de cap, bara transversală. Meciul a continuat să fie alert, cu ocazii la ambele porţi, Burlă, respectiv Popa, trecând şi ei pe lângă deschiderea scorului. Tabela s-a schimbat chiar înainte de pauză, minutul 45, atunci când în urma unei faze încâlcite în careu, noul om de gol al UTA-ei, Adrian Petre, a marcat cu un şut cu exteriorul ce a mers sub transversală, 1-0 la pauză pentru „alb-roşii”.
Petre şi Strătilă, decisivi pentru arădeni
Mitanul secund a început la fel de promiţător, iar după un şut al lui Ştefan, reţinut de Miron, Strătilă a cerut fără succes un penalty, după un duel cu Patriche, fază consemnată în minutul 52. Peste două minute s-a restabilit egalitatea, Tudorache marcând de la 12 metri, după o minge lobată în careu de Olariu, 1-1! UTA nu a acuzat şocul şi în minutul 63, Strătilă a marcat cu capul din patru metri, după o centrare excelentă de pe stânga a activului Burlă. La doar un minut distanţă, Tănase a văzut roşu direct, pentru o intrare întârziată la Patriche, fază la care arădenii au protestat vehement la decizia târg-mureşeanului Florin Andrei. În zece oameni, UTA a făcut pasul în spate, iar Filaret i-a luat locul lui Curtuiuş.
Ceva emoţii, după eliminarea lui Tănase
Cu oaspeţii atacând cu toate liniile, dar fără inspiraţie în faţa porţii, apărarea gazdelor, cu Manea şi Gligor foarte buni, şi-a făcut bine treaba, iar avantajul minim a fost păstrat până la ultimul fluier, scor final 2-1, deşi Petre putea face în prelungiri 3-1, dar singur cu portarul, a şutat peste poartă. Roland Nagy a început meciul în formula: Miron – David, Manea, Gligor, Burlă – Strătilă, Chindriș, Jorza (55 Tănase), Andor (55 Copil) – Petre, Curtuiuș (70 Filaret). Într-un clasament intermediar, UTA urcă pe locul doi în Liga a II-a, cu 20 de puncte, dar Juventus şi Braşovul vor juca mâine, la fel ca şi liderul Chindia.

Facebook Comments