A INCEPUT RAZBOIUL SONDAJELOR. PARTIDELE ARADENE SE APROPIE DE 200 LA SUTA

by Florian Popa

Ca în orice pre-campanie, şi în acest an s-a dat startul la sondajele de opinie care arată cât de bine stau partidele arădene în preajma alegerilor locale. Aşa cum era de aşteptat, toate sondajele ies favorabile celor care le comandă, iar partidele arădene, împreună, se apropie cu paşi repezi de procentul de 200 la sută, dacă ar fi să ne luăm după cifrele pe care le aruncă pe piaţă.

Un prim sondaj confirmat oficial îl avem la ALDE, unde Ionel Ciupe, candidat la Primăria Arad, i-a convins pe Tăriceanu şi Daniel Constantin că partidul lor are 31 la sută la Arad. Aşa că Ionel Ciupe a fost desemnat preşedinte ALDE şi candidat la Primărie.

Un alt sondaj, realizat de data aceasta de societatea civilă, coagulată în jurul unor oameni de afaceri, a scos la iveală faptul că aceeaşi societate civilă câştigă peste 30 la sută la alegerile locale. În acelaşi timp, sondajul plătit de oamenii de afaceri, ne arată că Gheorghe Falcă va defila în alegerile locale, având aproape 60 la sută, iar niciun alt candidat nu trece de 8 la sută. Aşa că marea coaliţie s-a destrămat. Prietenii ştiu de ce a ieşit aşa. E pur întâmplător că sondajul a fost realizat de institutul de casă al lui Falcă. Tot prietenii ştiu de ce.

În câteva zile apare pe piaţă şi sondajul PSD, în care suntem convinşi că reprezentantul partidului în lupta pentru Primăria Arad va lua şi el zeci de procente, iar social – democraţii vor obţine şi ei vreo 40 la sută la Consiliul local.

Nu mai vorbim de sondajul PNL, unde Falcă se apropie de 70 la sută, puţin mai exagerat decât în cel al societăţii civile, dar cu cifre foarte apropiate. PNL trece şi el de 50 la sută la Consiliul local, iar adversarii sunt praf, în sondajul comandat de liberali.

Dacă e să adunăm cifrele din aceste sondaje şi mai adăugăm şi UDMR, UNPR, Noua Republică, Noua Dreaptă, alte asociaţii şi ong-uri pregătite să candideze, va trebui să aducem votanţi din alte judeţe ca să ne iasă la număr. Procentul se apropie vertiginos de 200 la sută.

La ce le foloseşte acestor partide să se mintă singure că stau foarte bine în ochii arădenilor, e greu de înţeles. Cert e că, din nou, unii vor avea un şoc, atunci când vor vedea rezultatele oficiale şi vor observa că au cu 10, 15, 20 de procente mai puţin decât arătau sondajele mincinoase. Sondaje pe care s-au mai şi dat bani grei.

 

Facebook Comments