A DOUA ETAPA A PROIECTULUI „LEADERS”, FINANTAT PRIN PROGRAMUL ERASMUS +, A AJUNS IN PROCESUL DE FINZALIZARE

by Paula Craciun

În  data de 22 iulie, s-a încheiat a doua etapă a Proiectului ”Leaders!”, finanțat prin programul Erasmus + și implementat de Asociaţia Oghma.

După activitățile de cunoaștere și consolidare grup care s-au desfășurat în primele zile, au debutat activitățile de teatru finalizate cu prezentarea mai multor scenete în data de 22 iulie, la Teatrul ”Ioan Slavici” și un spectacolul final la Teatrul de Marionete.

În prima parte a stagiului s-au realizat o serie de activități ecologice la Parcul Natural Lunca Mureșului, iar spre final vizite educative la instituțiile de artă și cultură din Arad. Pe parcursul celor 12 zile de implementare a proiectului s-au desfășurat o serie de jocuri specific programului REASMUS + cum ar fi: Energizer, „Catch it!”, Frisbee, Abigaile, Picnic pe pătură, „Terenul minat”, Debriefing Arad City Game,  Treasure Hunt/ Arad City Game, etc. În a doua etapă a stagiului a fost prezentat programul ERASMUS +, însemnătatea acestuia pentru tineri, precum și importanța pe termen lung a certificatului Youthpass în Uniunea Europeană.

Voluntarii au organizat în perioada 19 – 21 iulie seara interculturală turcească, românească și slovacă, fiind prezentată cultura, obiceiurile culinare dar și prepararea unor specialități specifice ţării din care provin.

Facebook Comments