Eurostat: România, ţara cu cele mai mici preţuri din UE, la produse de consum

by Andreea Radu

România are cele mai mici prețuri din Uniunea Europeană, la servicii și produse de consum, arată cele mai recente date aferente anului 2020 şi publicate marți de Biroul european de statistică Eurostat, scrie antena3.ro.
La noi în ţară, nivelul general al prețurilor este de 55% din media Uniunii Europene, ceea ce înseamnă că avem costuri cu 45% sub media UE.

Bulgaria, costuri puţin mai mari ca ale noastre
Preţuri puţin mai mari ca la noi întâlnim în Bulgaria (56% din media UE) şi Polonia (58%). Ceilalți vecini ai noștri din UE, ungurii, suportă prețuri și mai mari la servicii și bunuri de consum: 68% din media UE, adică prețurile din Ungaria sunt cu numai 32% mai mici decât media Uniunii Europene.

Serbia, prețuri mai mari ca noi, deși nu e în UE
Serbia, deși nu este în Uniunea Europeană, are prețuri mai mari decât România. La sârbi prețurile sunt la 58% față de media din UE, adică sunt cu 42% mai mici decât prețurile medii din Uniunea Europeană.
În Italia, prețurile sunt cu 1% peste media UE, iar în Spania sunt cu 4% sub media UE, în general, conform statisticii de la Eurostat.

Facebook Comments