UTA nu a scăpat încă de emoţii: trebuie să bată Mediaşul pentru a nu tremura în ultima etapă!

by Sorin Haut

Dacă acum câteva zile calculele erau simple pentru UTA şi evitarea retrogradării era aproape, lucrurile au luat din nou o întorsătură neaşteptată şi chiar defavorabilă pentru arădeni. Totul ca urmare a înfrângerii de acasă cu Poli Iaşi, scor 1-2, după o nouă prestaţie lamentabilă şi ruşinoasă pe teren propriu. Practic, arădenii îşi complică viaţa şi riscă să cadă pe loc de baraj, la final de play-out! Utiştii trebuie să ţină pumnii strânşi astăzi pentru Chindia, dar oricum au nevoie de victorie etapa viitoare, cu Gaz Metan, pentru a nu risca să tremure în ultima etapă a play-out-ului, când se deplasează în fieful Voluntariului. Lupta pentru salvare este foarte dură şi încă nu ştim nici retrogradatele directe, UTA evitând măcar, matematic, ultimele două poziţii. Un alt aspect important este că „Bătrâna Doamnă” se află la mâna ei şi nu al rezultatelor indirecte.

Calcule complicate în play-out: UTA este, totuşi, la mâna ei!

Hermannstadt şi Poli Iaşi încă speră, dar doar una o va face până în ultima etapă, pentru că în weekendul următor avem meci direct între ele. În schimb, pentru locurile de baraj e duel încins, doar fruntaşele Chindia şi FC Argeş fiind scutite de emoţii. Altfel, CSU Craiova şi-a luat definitiv adio de la titlu, singurul obiectiv realist din campionat fiind pentru olteni păstrarea locului trei. În schimb, FC Botoşani câştigă şi pune presiune pe Sepsi, în lupta pentru poziţia a patra. Astăzi intră în scenă şi candidatele la titlu, CFR Cluj şi FCSB, cu o misiune ceva mai grea pentru ardeleni. (foto: uta-arad.ro)

Liga 1, play-off, etapa a şaptea:

Universitatea Craiova – Botoşani 2-3

Nistro 25 – penalty, Ivan 57 /Mawas 9, Chindriș 45+3, E. Papa 87

Luni, 10 mai 2021, ora 19:00

CFR Cluj – Sepsi Sfântu Gheorghe

Luni, 10 mai 2021, ora 21:30

FCSB – Academica Clinceni.

Clasament

Etapa următoare (15 mai): Sepsi – FCSB, Universitatea Craiova – CFR, Clinceni – Botoșani.

Liga 1, play-out, etapa a şaptea:

Gaz Metan Mediaş – Astra 2-1

Horșia 60, Morar 90+1 / Montini 89

Dinamo – Hermannstadt  2-0

Anton 34, pen., 90+3, pen.

UTA Arad – Politehnica Iaşi 1-2

Hora 65 / Passaglia 28, Popadiuc 32

Viitorul Constanţa – FC Argeş 1-0

Artean 48

Luni, 10 mai 2021, ora 16:45

Voluntari – Chindia Târgovişte.

Clasament

Etapa următoare (15 mai): FC Argeș – Dinamo, Chindia – Viitorul, Astra – Voluntari, UTA – Mediaș, Iași – Hermannstadt.

Facebook Comments