Bibarţ nu se lasă: UTA se alege, pe ultima sută de metri, cu doar jumătate din banii promişi în vară!

by Sorin Haut

Centrul Municipal de Cultură Arad a dat publicităţii rezultatele sesiunii a doua din acest an pentru programul „Promovarea sportului de performanţă 2020”. Trebuie însă amintit că în primăvară doar UTA s-a ales cu bani, mai exact 2,9 milioane de lei, administraţia locală „îngheţând” celelalte proiecte câştigate de alte cluburi pe motiv de… pandemie COVID-19. Aşadar, astăzi am aflat cam ce înseamnă UTA pentru administraţia locală. Unul din principalele branduri ale Aradului, dacă nu chiar cel mai important, a fost taxat de primarul Călin Bibarţ şi echipa sa, în sensul că în a doua sesiune, UTA-ei i-au mai fost acordate, prin finanţări nerambursabile, doar 2 milioane de lei, practic jumătate din banii promişi în august, adică câte un milion pentru fiecare lună rămasă din 2020. La un calcul simplu se adunau 4 milioane, foarte aproape de suma solicitată de club cu ocazia proiectelor din sesiunea a doua, adică 3.470.000 de lei. Aşadar, „Bătrâna Doamnă” primeşte bani publici abia pe ultima sută de metri, dar pe care trebuie să îi cheltuie până în 15 decembrie, când se încheie anul financiar! O finanţare de nici 5 milioane de lei, mult sub cea de Liga a II-a, din 2019, când clubul UTA se alegea cu 7,3 milioane de lei de la CMCA, tot pe proiecte nerambursabile. Ca să nu mai amintim de păcăleala ce şi-a tras-o UTA timp de trei luni, cât a tot aşteptat finanţarea lui Bibarţ, pe altă lege.

FCC Baschet Arad, AMEFA şi ProVolei, bani pe final de an

Revenind la această a doua sesiune de proiecte pe fonduri nerambursabile, FCC Baschet Arad se alege cu suma aşteptată, 600 de mii de lei, deşi solicitase puţin mai mult, 663.113.000 de lei, echipa de polo AMEFA Arad este recompensată cu 200 de mii de lei, din cei 280 de mii solicitaţi, iar ProVolei primeşte 100 de mii de lei, pentru participarea în Liga a II-a, din 143 de mii solicitaţi. Alte proiecte admise sunt cele ale cluburilor AMEFA, haltere, 50 de mii de lei, Atletico, fotbal, 20 de mii de lei, ACS Voinţa şi Şah Club Vados, câte 10 mii de lei. Piroş Security, ACS Voinţa, cu un alt proiect şi HC Beldiman, nu au îndeplinit punctajul minim. În total, CMCA acordă 2.990.000 de lei sportului arădean de performanţă, grosul sumei mergând spre UTA şi FCC Baschet.

Facebook Comments