UTA, ce dezamăgire! A comis-o exact când ne promitea prima victorie…

by Sorin Haut

Utiştii promiteau prima victorie din Liga 1, în faţa unei Politehnica Iaşi ajunsă la Arad cu un lot decimat. Cu opt goluri încasate în ultimele două meciuri, moldovenii s-au regrupat şi au surprins “Bătrâna Doamnă”, subordonând-o clar chiar la ea acasă. Prima repriză a partidei dintre fostele echipe ale regretatului Ionuţ Popa – în memoria căruia s-a păstrat şi un moment de reculegere – a fost echilibrată, dar cu un plus de partea moldovenilor, care au fost mai activi şi au avut mai multe faze de poartă. După un început mai decis al UTA-ei, fără însă a pune în pericol poarta adversă, ieşenii au ieşit la joc după primul sfert de oră, iar prima ocazie s-a consemnat abia în minutul 23, când Calcan a tras peste poartă de la 20 de metri. Fotbalistul Politehnicii l-a mai încercat o dată peste două minute pe Moldovan, dar portarul arădenilor a fost la post. Apoi, Breeveld a fost blocat in extremis de Roumpoulakou, după care contrar cursului jocului, UTA avea să deschidă scorul chiar la prima apariţie mai periculoasă în faţa porţii. Era minutul 27, când în urma unui şut ratat a lui Albu, mingea a ajuns la Hora, în şase metri, aflat în poziţie suspectă de ofsaid, acesta i-a aşezat mingea lui Cipri Rus, iar atacantul UTA-ei a înscris cu un şut din zece metri, deviat de Mihalache.

O primă repriză a căpitanilor Rus şi Cristea

Doar şapte minute s-au bucurat gazdele, Poli Iaşi egalând prin Andrei Cristea, cu un şut din unghi, de la 15 metri, la care Moldovan are partea lui de vină. Până la pauză tot oaspeţii au fost mai periculoşi, aceştia irosind o şansă mare în minutul 39, când Moldovan a greşit o pasă, Breeveld a interceptat, dar Platini a fost ghicit în careu, de portarul arădean, acesta revanşându-se după gafă cu o intervenţie salvatoare. Laszlo Balint a mutat la pauză, Morar intrând în locul lui Hora, dar tot Iaşiul a fost mai insistentă, iar şutul lui Vanzo, din minutul 52, s-a dus puţin peste poartă. UTA a rămas cu doar un junior pe teren din minutul 54, când Tescan i-a lăsat locul lui Ursu. Andrei Cristea a marcat în minutul 60, dar reuşita sa a fost anulată pentru ofsaid, la o nouă fază contestată de ieşeni. Peste doar un minut, nou intratul Ursu a reuşit un euro-gol de la 25 de metri, cu un şut fantastic ce s-a  dus direct în vinclul porţii apărate de Axinte. Moldovan a salvat apoi în faţa nou intratului Popadiuc, după o pasă filtrantă a lui Platini, iar UTA scăpa de încă o fază periculoasă.

UTA – “KO” în partea secundă, două euro-goluri!

În minutul 71 a debutat pentru “roş-albi” şi Pleaşcă, intrat în locul lui Tomozei. Superioară la mijlocul terenului, Iaşiul a egalat meritat încă o dată, cu un sfert de oră înainte de final, atunci când după o fază legată, Platini a înscris din cinci metri, tot cu ajutorul unei devieri, după o pasă de la marginea careului. UTA a continuat să macine în gol, iar oaspeţii au dat lovitura în minutul 83, Onea marcând şi el un gol superb, cu un şut de la 20 de metri, ce s-a dus în vinclul porţii apărate de Moldovan. UTA a suferit mult în partea a doua, fără nicio ocazie mare, cu excepţia realizării lui Ursu! Înfrângere dureroasă şi complet neaşteptată, scor 2-3, prima din acest sezon, după cel mai slab joc prestat de arădeni în acest început de campionat. Şi când ne gândim că urmează Dinamo, nu se anunţă vremuri prea uşoare pentru „Bătrâna Doamnă”…

Formaţii:

UTA: Moldovan – Tomozei (71 Pleaşcă), Benga, Erico, Roumpoulakou – Tescan (54 Ursu), Albu, Roșu, Buhăcianu (88 D.Rusu) – Hora (46 Morar), C.Rus (70 Ioniţă). Poli Iași: Axinte – Onea, Mihalache, Baxevanos, Bușu – Passaglia, Breeveld (75 F.Cristea), Vanzo – Platini (92 Atska), A.Cristea (66 Popadiuc), Calcan. Arbitri: Istvan Kovacs (Carei, Satu Mare) – Alexandru Cerei (Cluj-Napoca), Mihai Marius Marica (Bistrița). Observator: Zoltan Szekely (Baia Mare).

 

Facebook Comments