PECICA SARBATORESTE ZECE ANI DE CAND A DEVENIT ORAS

by Cosmin Mihuta

Primăria Oraşului Pecica, Consiliul Local şi Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu” au pregătit un program de patru zile pentru a sărbători zece ani de când Pecica a fost ridicat la rangul de oraş, în aprilie 2004. Pecicanii şi toţi cei care vor dori să participe vor avea parte de competiţii sportive, spectacole şi concerte cu artişti cunoscuţi. Manifestările se vor ţine în Piaţa Regele Mihai I, cu excepţia unor competiţii. Zilele Oraşului încep marţi, în data de 6 mai şi se termină duminică, în 11 mai, după miezul nopţii.

Nu vor lipsi Cupa Oraşului la fotbal în sală, gala de box, concursul de ciclism, demonstraţia de dresaj canin şi spectacolul micuţilor de la grădiniţele din oraş, duminică, 11 mai, având loc şi şedinţa festivă a Consiliului Local.

Printre artiştii invitaţi să distreze pecicanii se numără cântăreţul de muzică de petrecere „A Jó Laci Betyár” din Ungaria, solista de muzică uşoară Ami şi cunoscutul cântăreţ de muzică populară, Aurel Tămaş, care va urca pe scenă duminică seara.

Pe lângă formaţiile locale Datina, Romaflores, Búzavirág şi Păstrătorii Tradiţiei şi formaţiile de dans modern ale Clubului Elevilor Pecica, la Zilele Oraşului vor dansa şi Sorocul din Secusigiu, respectiv Şorocarii din Sânmihaiu Român.

Sâmbătă, 10 mai, se va organiza ediţia din acest an a Festivalului judeţean de folclor „Identitate şi tradiţie”, unde sunt aşteptate formaţii din tot judeţul.

Ca o premieră, şi Ferma de Bivoli se implică în sărbătoarea oraşului printr-o expoziţie de „produse dulci pentu pecicani”, tot sâmbătă, de la ora 12.

Formaţia Romaband îi va aştepta pe pecicani la bal stradal vineri seara, iar sâmbătă şi duminică tinerii se vor putea simţi bine la discoteca în aer liber.

La fel ca în anii trecuţi, Zilele Oraşului Pecica se vor încheia cu focuri de artificii.

Facebook Comments