SURPRIZA LA BISTRITA: GLORIA – UTA 1-3!

by Cosmin Mihuta

În etapa a 18-a din Seria 2 a Ligii a II-a, Gloria Bistriţa a întâlnit pe propriul teren formaţia UTA Arad, într-un meci important pentru ”alb-albaştri” în tentativa de a rămâne pe loc de play-off. Înainte de meci, clubul Gloria i-a urat ”La mulţi ani!” preşedintelui de onoare Jean Pădureanu (78 de ani sâmbătă), încarcerat la Penitenciarul Jilava. Pe tabela de marcaj a apărut şi mesajul: ”Mulţumiri, respect, recunoştinţă!”.

Ceea ce se dorea o renaştere a ”vampirilor” s-a transformat într-un coşmar. Gloria a intrat bine în joc şi a ratat o şansă bună în minutul 6, lovitura de cap a lui Curtuiuş fiind scoasă greu de Boşneag, care şapte minute mai târziu a boxat balonul la lovitura liberă executată de Nalaţi. Mingea a trecut la o palmă de bară după o centrare a lui Polgar în minutul 25. Încet-încet, UTA a înclinat terenul, în timp ce Gloria a abuzat de mingi lungi. Arădenii au intrat la pauză în avantaj şi cu un om mai puţin pe teren. Adrian Zaluschi l-a învins pe Albuţ cu un şut pe jos, la colţul lung, în minutul 39, iar în finalul primei reprize Faye a văzut al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat.

Lucrurile s-au încins şi mai tare după pauză. În minutul 58 s-a restabilit egalitatea numerică pe teren, Dan Matei văzând roşu direct pentru lovirea în careu a lui Sălăjan. În urma loviturii de la 11 metri acordate de central, UTA a mărit diferenţa la 2-0 prin Maximiliano Laso: Albuţ a apărat penalty-ul, însă argentinianul a fost pe fază şi a înscris. În minutul 67 Gloria a redus din handicap tot din penalty, la un henţ în careu al lui Diarra, autor Răzvan Radu. Gol al echipei bistriţene după mai bine de patru luni de secetă. Gloria a început goana după egalare, însă şi-a năruit şansele în minutul 77, când Olimpiu Bucur a văzut şi el cartonaşul roşu pentru o intrare la Zaluschi, jucător care a fost dus la ambulanţă pentru a primi îngrijiri medicale. Totul s-a terminat în minutul 81, când s-a încheiat şi sarabanda penalty-urilor. Hlinca l-a faultat pe Sălăjan, iar Ovidiu Popescu a transformat de la punctul cu var pentru 3-1 final.

Gloria continuă seria neagră, ajungând la a şasea partidă fără victorie, şi ocupă locul 7 (25 de puncte), care duce în play-out-ul de menţinere în Liga a II-a.

”Am început bine meciul, am avut câteva oportunităţi de a da gol, n-am reuşit, dar am primit gol la prima fază mai periculoasă a celor din Arad. Chiar şi aşa, am început a doua repriză cu un om în plus şi aveam speranţe că putem întoarce rezultatul. Din păcate, a venit acea greşeală a lui Dan Matei, nepermisă pentru un jucător cu experienţa lui şi de acolo s-a rupt tot jocul. Regret că n-am reuşit să fac echipa să joace mai bine, să aibă o altă atitudine şi să câştige. Băieţii şi-au dorit, dar atât am reuşit să facem. Obiectivul echipei e în continuare promovarea, chiar dacă trecem printr-un moment greu. UTA ne-a învins de două ori în acest campionat. Jucătorii mei au făcut un meci destul de bun, prima repriză a fost bună, totul s-a întors după eliminarea lui Matei. Chiar şi aşa am avut şanse să egalăm la doi, din păcate aceeaşi problemă: dăm gol greu. Dacă nu marchezi, nu poţi să câştiga. Nu vreau să comentez arbitrajul. Nervozitatea a fost pe undeva normală, au fost meciuri când n-am reuşit să înscriem şi să câştigăm, şi-au dorit foarte mult să câştige, au jucat cu determinare. Au mai fost şi unele-altele în teren care i-au făcut mai nervoşi. Aşa e fotbalul, ce să facem. Din deplasare n-am reuşit să aducem mai multe puncte, acum am început să nu mai putem câştiga nici acasă, asta este o problemă”, a declarat directorul tehnic al Gloriei, Cristian Coroian.

”Am obţinut o victorie meritată, importantă. Am câştigat unde nu mai câştigase nimeni în acest campionat, în faţa unei echipe care a primit greu gol acasă. Am făcut un joc bun per total, chiar dacă am început prost meciul şi am suferit primele 15-20 de minute. Am echilibrat apoi şi repriza a doua cred că am controlat-o în totalitate, chiar dacă am profitat şi de eliminările jucătorilor de la Gloria. Aceste trei puncte ne dau moral, entuziasm pentru meciurile mult mai importante care urmează. Am câştigat, îmi vine greu să comentez de arbitraj. Din punctul meu de vedere, cred că eliminarea lui Matei a fost una meritată, din câte am văzut eu a fost o lovire intenţionată. În rest, mă bucur că am învins, ştiţi cum e, când câştigi treci cu vederea peste tot”, a spus tehnicianul oaspeţilor, Adrian Falub.

Gloria Bistriţa: Albuţ – Budăcan, Hlinca, D. Matei, Polgar (Fizeşan 58) – O. Bucur, R. Mărginean, Nalaţi (R. Radu 46), M. Chiţu – Antonache (Brumă 52), Curtuiuş. Antrenor: Sandu Negrean. Director tehnic: Cristian Coroian

UTA Arad: Boşneag – Feussi, Faye, Ola, Mardare – Zaluschi (Ardelean 79), Lazea, Ov. Popescu – Monac (Diarra 48), Laso, Ibe Stanley (Sălăjan 48). Antrenor Adrian Falub

Stadion:”Jean Pădureanu” – Bistriţa. 21.03.2014. Spectatori: 500. Arbitri: Ionuţ Coza (Cernica) – Adrian Mărginean (Aiud), Marius Bălan (Dej) – Claudiu Ştef (Târgu Mureş). Observatori: Attila Kanyaro (Târgu Mureş), Traian Marchiş (Baia Mare)

Celelalte meciuri din etapa a 18-a a Ligii a II-a, Seria 2: FC Universitatea Craiova – CS Mioveni 2-3, Olimpia Satu Mare – FC Olt Slatina 0-1, Metalul Reşiţa – CSM Râmnicu Vâlcea, ASA Târgu Mureş – FC Bihor Oradea (ambele sâmbătă ora 11.00), CS Universitatea Craiova – Minerul Motru (sâmbătă ora 18.00).

 

Sursa: (timponline.ro)

Facebook Comments