550 DE ANI DE LA PUNEREA PIETREI DE TEMELIE A MĂNĂSTIRII PUTNA, ANIVERSATĂ DE ROMFILATELIA

by Dana B.

Romfilatelia aniversează 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Putna printr-o emisiune filatelică ce poate fi achiziționată începând de marți din magazinele de profil din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

„2016 marchează o frumoasă aniversare a unuia dintre cele mai cunoscute și vizitate așezăminte monahale din România — Mănăstirea Putna, prima și cea mai importantă ctitorie a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, cea care străjuiește ținutul legendar al Bucovinei de peste cinci veacuri. Marcând și din punct de vedere filatelic împlinirea a 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a Sfintei Mănăstiri Putna, Romfilatelia oferă ca dar de preț colecționarilor și nu numai o emisiune specială de mărci poștale, care poate fi considerată metaforic un „bilet” la spectacolul istoriei și al celor care au făurit-o pentru noi, urmașii”, se arată într-un comunicat Romfilatelia transmis luni AGERPRES.

Intitulată sugestiv „Sfânta Mănăstire Putna, 550 de ani”, emisiunea de timbre este dedicată celei pe care marele poet Mihai Eminescu a numit-o „Ierusalimul neamului românesc”, acel loc unde istoria, cultura și spiritualitatea națională se împletesc armonios de sute de ani și unde vizitatorii găsesc un luminiș duhovnicesc cu impresionante comori de artă bisericească.

Timbrul cu valoarea nominală de 3 lei prezintă o compoziție grafică ce constă în alăturarea unei icoane pictate în atelierele Putnei, care îl înfățișează pe Ștefan cel Mare ținând în mână macheta mănăstirii, și a unei gravuri acvaforte, din anul 1927, aparținând lui Antoine Kaindl.

Cea de a doua marcă poștală, având valoarea nominală de 15 lei, ilustrează o imagine din prezent a Mănăstirii Putna, mai exact Biserica mănăstirii, cea care adăpostește astăzi trei morminte voievodale: Ștefan cel Mare, fiul său Bogdan al III-lea și nepotul său Ștefan cel Tânăr — Ștefăniță Vodă.

Timbrul coliței emisiunii, cu valoarea nominală de 12 lei, ilustrează Mormântul Sfântului Ștefan cel Mare alături de imaginea unei acuarele cu Mănăstirea Putna în secolul al XVIII-lea, care întregește manșeta coliței dantelate.

Totodată, pe vinietele minicolilor sunt reproduse un tablou anonim, sec. XVIII, înfățișând Mănăstirea Putna după refacerea mitropolitului Iacob Putneanul, cel de-al doilea ctitor al așezământului, și respectiv o cromolitografie după acuarelă de Franz Xavier Knapp, 1870.

Emisiunea este completată de un plic prima zi și un set de 2 cărți maxime, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă, colița dantelată și blocul special „serie completă” (în album filatelic).

Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat într-un tiraj limitat de 245 de exemplare și echipat cu blocul special de 3 timbre (timbrele seriei și timbrul din coliță) și plicul prima zi a emisiunii având ștampila „prima zi” aplicată în clar în folio aur. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 245.

Ștampila prima zi a emisiunii se găsește în incinta Oficiului Poștal Putna.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments