13 august – Ziua internaţională a stângacilor

by Dana B.

Ziua internaţională a stângacilor se celebrează anual la 13 august. Marcarea acestei zile are în vedere sensibilizarea opiniei publice cu privire la dificultăţile şi frustrările cu care stângacii se confruntă în viaţa de zi cu zi.

În 1990 s-a constituit Clubul Stângacilor (Left-Handers Club) cu scopul de a menţine o legătură între stângacii din întreaga lume şi de a face cunoscute nevoile şi cerinţele acestora, potrivit www.lefthandersday.com. În 1992, Clubul Stângacilor a iniţiat marcarea Zilei internaţionale a stângacilor, ca un eveniment anual, pentru a creşte gradul de conştientizare publică asupra avantajelor şi dezavantajelor de a fi stângaci.

Până în prezent nu s-a descoperit o explicaţie ştiinţifică pentru folosirea prioritară a mâinii stângi în locul celei drepte, unele teorii susţinând că este o problemă genetică, altele că ar fi determinată de factori externi şi nu de genele moştenite de la părinţi. În zilele noastre, stângacii nu mai sunt priviţi cu suspiciune, teamă sau antipatie, opoziţia dreptaci-stângaci este tot mai puţin un criteriu de discriminare, rămânând un fascinant aspect al diversităţii umane.

Preferinţa pentru utilizarea mâinii drepte sau a celei stângi este o manifestare a unui fenomen natural numit lateralitate – tendinţa fiinţelor vii înzestrate cu simetrie bilaterală de a utiliza predominant o parte sau alta – stânga ori dreapta – a corpului. Deşi manifestarea cea mai evidentă este preferinţa pentru o mână sau alta, tendinţa se manifestă şi în alte aspecte, chiar şi în utilizarea, pentru diferite sarcini, a uneia sau alteia dintre emisferele cerebrale.

Între cei mai cunoscuţi stângaci se află: Pablo Picasso, Isaac Newton, Albert Einstein, Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarroti, Wolfgang Amadeus Mozart, Charlie Chaplin, Marilyn Monroe, Jimi Hendrix, Robert DeNiro, Martina Navratilova, Phil Collins, Paul McCartney, Hugh Jackman, Ricky Martin, Nicole Kidman, Demi Moore, Morgan Freeman, Tom Cruise, Pierce Brosnan, Jim Carrey, Lady Gaga, Bill Gates, Oprah Winfrey, Justin Bieber, Barack Obama.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments