11 noiembrie – Ziua Veteranilor

by Cristian Dobre

La 11 noiembrie este celebrată Ziua Veteranilor, dată ce marchează încheierea oficială a Primului Război Mondial.

La orele 11.00, în 11 noiembrie 1918, a intrat în vigoare armistiţiul semnat, cu câteva ore înainte, în Pădurea de la Compiegne, de forţele aliate cu Germania. Se încheia astfel prima conflagraţie mondială, potrivit www.mairie-margnylescompiegne.fr.

Din 2014, România marchează această zi în urma adoptării Legii 150/2014, privind modificarea şi completarea OUG nr. 82/2006, pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat. În completarea Articolului 6 a fost introdus un nou articol, care prevede că ”în semn de recunoaştere a meritelor veteranilor pentru apărarea intereselor României se instituie Ziua Veteranilor, care se organizează, anual, pe 11 noiembrie, prin grija Ministerului Apărării Naţionale”.

Semnificaţia acestei zile este legată şi de faptul că, la 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogoraşi, iar sergentul major Mihail-Anton Samuilă a fost rănit, în zona localităţii Spin Puldac, situată în apropierea graniţei Afganistanului cu Pakistanul. Iosif Silviu Fogoraşi a fost primul militar decedat în teatrul de operaţii din Afganistan, iar Mihail-Anton Samuilă a murit trei zile mai târziu, la 14 noiembrie, într-un spital de campanie din Bagram. Cei doi au fost înaintaţi, post-mortem, la gradul de sublocotenent, fiind decoraţi cu ”Virtutea Militară” în grad de Cavaler, cu însemn de război.

Această zi este celebrată simbolic şi ca un omagiu pentru recunoaşterea sacrificiului militarilor în misiuni în afara graniţelor naţionale.

Totodată, în România se marchează la 29 aprilie Ziua veteranilor de război, instituită prin HG nr. 1222/10.10.2007, în onoarea tuturor militarilor români care au luptat pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor statului român.

Ziua este marcată în numeroase state de pe mapamond prin diferite manifestări de omagiere a victimelor Primului Război Mondial. Preşedintele american Woodrow Wilson a proclamat, pentru prima dată, Ziua Armistiţiului la 11 noiembrie 1919, motivând: ”trebuie marcată cu mândrie solemnă pentru eroismul celor care au murit în slujba ţării şi cu recunoştinţă pentru victorie.”, potrivit www.loc.gov. Marcarea acestei zile a inclus, iniţial, parade şi reuniuni, dar nu înainte de a se păstra două minute de reculegere la orele 11.00 a.m. Între cele două conflagraţii mondiale, ziua a fost marcată, în Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa, drept Ziua Armistiţiului, iar după cea de-a doua conflagraţie mondială a fost adus un omagiu tuturor veteranilor de război implicaţi în cele două conflicte. Din 1954, Statele Unite sărbătoresc la 11 noiembrie Ziua Veteranilor, aducând un omagiu celor care au participat în toate conflictele în care a fost implicată America.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments