Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni

by Andreea Radu

Valorile termice specifice primăverii vor continua să domine pe parcursul următoarelor două săptămâni în majoritatea regiunilor, însă, în acelaşi timp, vor exista perioade în care precipitaţiile vor fi prezente pe arii mai extinse, în special în zona Banatului, dar şi la munte, relevă prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 6 – 19 martie 2017, dată luni publicităţii, conform antena3.ro.

În Banat, în primele zile ale intervalului de prognoză, temperaturile diurne vor fi în scădere uşoară, de la o medie regională de aproximativ 13 grade la început, spre 11 grade pe 9 martie. Ulterior, vremea se va încălzi treptat şi temperaturile maxime vor urca spre o valoare medie de 15 grade. În intervalul 12 – 19 martie, regimul termic diurn nu va mai avea variaţii importante, iar media maximelor la scara întregii regiuni se va situa în jurul valorii de 12 grade. Temperaturile nocturne vor avea o evoluţie relativ constantă pe tot parcursul intervalului de prognoză şi se vor situa, în medie, între 2 şi 4 grade. Probabilitatea pentru ploi se va menţine ridicată pe aproape tot parcursul intervalului de prognoză, dar acestea se vor semnala pe arii extinse şi pot fi mai însemnate cantitativ în jurul datei de 7 martie.

Pentru zona Crişanei, în intervalul 6 – 10 martie, regimul termic diurn va fi caracterizat de o medie regională a temperaturilor maxime situată în jurul valorii de 12 grade, iar pe data de 11 martie o uşoară încălzire a vremii va determina o valoare medie regională a temperaturilor diurne de 14 grade. Începând cu data de 12 martie şi până la sfârşitul intervalului de prognoză nu vor fi variaţii termice semnificative, iar maximele diurne se vor situa, în medie, între 10 şi 12 grade. Temperaturile nocturne vor marca o scădere, de la 6 – 7 grade în prima dimineaţă, până la aproximativ 2 grade Celsius între 7 şi 11 martie, iar pe 12 martie vor creşte uşor, spre 3 – 4 grade. Ulterior, din 13 martie până pe data de 19 martie, regimul termic nocturn se va menţine relativ constant şi va fi caracterizat de o valoare medie regională de aproximativ 1 grad Celsius, până la 2 grade Celsius. Va ploua pe arii mai mult sau mai puţin extinse în fiecare zi a intervalului de prognoză, iar pe 6 – 7 martie se pot înregistra cantităţi de apă moderate.

Facebook Comments