România îndoliată! Regele Mihai a încetat din viață

by Dana B.

Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, a murit astăzi la 96 de ani. Vestea a cărei iminență toți o intuiam dar o doream mult amânată a venit în acest 5 decembrie de an 2017. A venit și a pus un doliu greu peste România.

Regele Mihai se retrăsese din viaţa publică, în martie 2016, din cauza bolii. El suferise o operaţie după ce a fost diagnosticat cu leucemie cronică şi carcinom epidermoid metastazant.

Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi pentru două zile în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei.

Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Majestăţii Sale Regele Mihai I.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

 

 

Facebook Comments