Natalia Oreiro, internată de urgență în spital

by Cristian Dobre

Actrița de telenovele și cântăreața Natalia Oreiro a fost internată de urgență în spital, fiind astfel nevoită să își anuleze concertele.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de purtătorul de cuvânt al acesteia, Natalia a fost nevoită să îşi anuleze primul concert din turneul pe care ar fi trebuit să-l înceapă la finalul lunii trecute după ce a avut nevoie de ajutorul medicilor.

În vârstă de 40 de ani, Natalia Oreiro trebuia să susţină zilele trecute un concert în Tel Aviv, Israel, însă, cu câteva ore inainte de zbor, ea a început să se simtă rău. Cum simptomele au alarmat-o, a mers de urgenţă la spital.

Medicii i-au recomandat odihnă după trei săptămâni de filmări intense pentru filmul „Re loco”, fiind epuizată fizic.

 „Bună, prieteni! Ce ați făcut în ultimul timp? Vreau să vă spun că acum sunt bine, în casa mea, urmez sfaturile medicilor mei, am o problemă de sănătate, dar va trece foarte repede. Sunt bine şi nu trebuie să vă faceți griji. În curând ne vom putea vedea şi vom sărbători viața”, a scris Natalia Oreiro.

Originară din Uruguay, Natalia Oreiro a devenit cunoscută în România odată cu difuzarea telenovelei „Înger sălbatic”, în care a jucat rolul principal şi i-a dat viaţă personajului Milagros, o tânără orfană. Pe 19 mai, cunoscuta artistă va împlini 41 de ani.

 

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments