”Le-am spus că o să mor”. Excesele din viața lui Avicii

by Cristian Dobre

Cauzele decesului lui Avicii nu sunt cunoscute, dar detalii referitoare la excesele din viața lui continuă să iasă la suprafață. Potrivit presei internaționale, faima și faptul că a ajuns pe cele mai înalte culmi ale muzicii și-au pus amprenta pe stilul de viață al acestuia.

Tim Bergling şi-a ales numele de scenă Avicii ca referire la treapta cea mai de jos a infernului budist. Sub acest nume s-a făcut cunoscut în întreaga lume după ce a cunoscut succesul ca DJ când avea doar 20 de ani. La doar 28 de ani, însă, a plecat dintre cei vii, iar moartea lui este înconjurată de mister. Reprezentantul său a anunțat pe 20 aprilie anunţa decesul: “A fost găsit fără suflare la Muscat, Oman. Familia lui este devastată de durere şi cere tuturor să i se respecte viaţa privată”.

Ascensiunea sa fulminantă a venit, însă, cu un preț, iar acesta a constat în probleme de sănătate. În 2016, medicii l-au obligat să se oprească după ce a suferit o pancreatită acută şi au fost nevoiţi să-i extirpeze apendicele şi vezica biliară.

“Sunt atât de ocupat încât de multe ori nici măcar nu ştiu în ce oraş mă aflu”, sau “pot să mă închid într-un studio de înregistrare şi să stau şi 60 de ore fără să dorm”, declara regretatul DJ suedez. Acesta era ritmul său de viaţă, potrivit interviurilor acordate publicaţiilor Times sau The National.

Un documentar publicat recent scoate la iveală detalii cutremurătoare despre viața și sănătatea DJ-ului. Avicii a insistat că și-a avertizat managerii “de atâtea ori” că va “muri” dacă va continua turneurile în care se afla.

Dar, în ciuda predicției sale, DJ-ul spunea că a fost presat să facă mai multe concerte atunci când și-a anunțat decizia de a renunța la spectacole în 2016, în urma unor lupte anxietatea și abuz de alcool. “Le-am spus asta. Nu voi mai putea cânta”, a declarat starul.

După ce a făcut 813 de spectacole în opt ani, starul epuizat a insistat: “Am spus că voi muri. Am spus de atâtea ori. Și nu vreau să aud că ar trebui să mă mai gândesc să mai fac un alt concert”.

Documentarul a fost realizat de regizorul Levan Tsikurishvili în perioada 2012-2016 și s-a axat pe decizia lui Tim Bergling de a nu mai face showuri live.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments