Demisionarii din ALDE Arad îi răspund deputatului Pistru

by Florian Popa

DOMNULE PISTRU, ACUM CĂ CEI MAI MULŢI MEMBRI AU PLECAT, VĂ PUTEŢI APUCA DE RECONSTRUCŢIE… DE LA ZERO!

Mă simt nevoit să fac în cele ce urmează, câteva clarificări cu privire la adevărata evoluţie sau involuţie a organizaţiei ALDE Arad de după toamna lui 2016, dar şi la nedumeririle domnului Pistru. Acesta se declara  stupefiat de cele spuse de mine in comunicatul de presa  referitor la plecarea mai multor membri din ALDE Arad.
La rându-mi, şi eu mă declar stupefiat, însă cu argumente,  de modul in care domnia sa, a decis să conducă Filiala ALDE Arad.  După mai mult de 4 luni de zile de când a fost numit preşedinte, nu a organizat nici o Delegaţie Judeţeană, nu a depus nici un efort de stabilizare sau creştere a filialei. Desigur, exceptând chermezele cu mancare, bautura şi intrare liberă. Cu toate acestea însa, acum mă intreabă pe mine unde sunt membri de partid. Au plecat, domnule Pistru! Au plecat pentru că dl Tăriceanu, a decis soarta ALDE Arad doar in funcţie de calculele de sus, considerând întreaga echipă ALDE Arad, cantitate neglijabilă. Ca atare, a ales cate un parlamentar în detrimentul întregii organizaţii. Astfel, a fost inscăunat fostul deputat Calimente, parlamentar cu 4 mandate vechime şi cu presupusă notorietate. Cu toate acestea, a reuşit *performanţa* să scadă în perioada de campanie, cota partidului cu 3%, iar pentru această *reuşită* a fost recompensat cu funcţia de Secretar General adj al Senatului,  fapt ce a determinat numirea interimară a domnului  Galiş Forin. Nefiind nici dânsul compatibil  cu calculele strategice de la centru, şi până la urmă susţinut doar formal de dl Calimente,  s-a decis instalalarea  deputatului  Pistru in fruntea ALDE Arad fără a se ţine cont de opiniile celor care am format această filială. Se ştie bine că vinovat este cel ce dă, nu cel care cere…. Însă, personal, totuşi, am ceva cu cu dl Pistru  și anume,modul în care mi se adresează,fie chiar și în scris.O dată îmi zice „domnul” ,apoi „el” ,apoi „tine”. Desigur, informându-mă, am înţeles ca dl. Pistru, inainte să devină politician, s-a ocupat cu modelarea materialelor grele. Eu, inainte să devin politician, m-am ocupat de modelarea elevilor de liceu. Probabil de aici ni se trage…

Referitor la rezultatele electorale obţinute de către mine, este binecunoscut că am obţinut cinci mandate de primar la Gurahonţ, toate obţinute prin forţe proprii, iar dl Pistru a ajuns parlamentar datorită domnului Falcă.

Faptul că ALDE Arad nu a obţinut numărul de voturi necesare pentru un mandat de deputat, după cum menţionam şi mai devreme,  se explică prin  prisma prestaţiei si a reputaţiei îndoielnice a  domnului Calimente, care în zadar caută ţapi ispăşitori pentru eşecul său.

Mai este de reţinut faptul că atât dl.Calimente cât şi dl.Pistru, în momentul în care dl.Falcă, un adevărat lider politic, nu le-a mai acordat niciun credit, au sărit repede în ALDE. Dar aici, principalul  responsabil si vinovat  este  dl.Tăriceanu, secondat îndeaproape de dl.Chiţoiu.

În  rest, am observat că dl.Pistru este foarte preocupat să ştie ce vom face noi cei care am plecat din ALDE. Domnule Pistru, acum că cei mai mulţi membri au plecat, vă puteţi apuca de reconstrucţie…de la zero! Acum aveţi posibilitatea să vă etalaţi calităţile de politician în fruntea ALDE Arad.

IOAN GHEORGHE FLOREA

Facebook Comments