FALCA A DAT JOS ILEGAL BANNERELE ELECTORALE, CONFORM UNEI DECIZII BEJ ARAD

by Cosmin Mihuta

Biroul Electoral Judeţean Arad a dispus, prin hotărârea decizia nr. 5, din 24.10.2014, ca urmare a unei solicitări a Poliţiei Municipiului Arad, secţia Vlaicu, ca Primăria Arad să dea jos mai multe bannere electorale amplasate în municipiu. Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, s-a grăbit să anunţe decizia BEJ Arad ca pe o mare victorie, uitând să citească hotărârea până la capăt.

Pentru buna informare a primarului Falcă, îi traducem noi ce scrie mai exact această decizie, deşi nu este tocmai în favoarea domniei sale. Aşadar, după ce dispune înlăturarea materialelor electorale amplasate ilegal, pe trei stâlpi din Vlaicu,  în urma unei solicitări a poliţiei arădene, atenţie, domnule Falcă, IN URMA UNEI SESIZĂRI A POLIŢIEI, ce ne spune BEJ Arad: „Aducerea la îndeplinire a măsurii administrative a înlăturării materialelor electorale este condiţionată de constatarea prealabilă, în condiţiile legii, de către organele abilitate, a caracterului nelegal al amplasării respectivelor materiale electorale“.

Cu alte cuvinte, ca să înţeleagă şi Falcă şi susţinătorii săi, Aradul nu este un sat fără câini unde primarul ia doi tovarăşi de la salubritate şi se apucă să dea jos bannerele adversarilor politici. Mai întâi se face o sesizare la poliţie, care analizează situaţia şi solicită BEJ-ului să dispună înlăturarea bannerelor, aşa cum se întâmplă în cazul din Vlaicu, prezentat mai sus. Abia apoi primarul Aradului poate să se urce şi el pe scară dacă vrea, pentru a da jos bannerele.

În urma acestei decizii a BEJ Arad avem şi noi o întrebare pentru cei de la poliţie: cum se cheamă acţiunea primarului Gheorghe Falcă, care a dat jos bannerele într-o noapte, din proprie iniţiativă, fără vreo sesizare a vreunui organ abilitat ? Şi ce calitatea are Gheorghe Falcă în acest dosar, în urma decizii BEJ, care este cât se poate de clară ?

 

cosmin.mihuta@livearad.ro

Facebook Comments