DEPUTATUL PISTRU MAI COMITE UNA: A MUTAT MINISUL IN COLEGIUL 5, VIA FILIPINE

by Cosmin Mihuta

Deputatul Eusebiu Pistru face ce face şi o comite tot mai des pe facebook. Tastatura, bat-o vina. Când ai fost obişnuit o viaţă cu cheia franceză, n-are cum să nu-ţi joace feste calculatorul. După ce i-a ridicat pasarela şefului Falcă până în cer, în uşa Sfântului Petru, de această dată Pistru s-a întrecut pe sine şi mută sate întregi. Dintr-un colegiu în altul.

Vineri, după prânz, când în Podgorie se dă cepul butoaielor cu vin, deputatul Eusebiu Pistru ne anunţa pe pagina de facebook că se simte bine alături de Eusebiu PNL Pistru (o fi ceva sosie, se crede Pistru partid sau doar vedea dublu?), în Colegiul 5, în satul Miniș. Și ne scrie tovarășul Pistru în beatitudinea ce l-a cuprins stând cu el însuși cât de frumos e la Miniș, la poalele Munților Zărandului, în comuna Ghioroc, colegiul 5. Acuma, nu știm de la ce i s-o fi tras deputatului, de la butoaiele cu vin pe care le-a pus în poză sau de la starea de fericire. Cert e că satul Miniș și comuna Ghioroc sunt în colegiul 6, al lui Căprar de la PSD, și nicidecum în 5.

E drept, după cum apare pe pagina de facebook, Pistru ne scria de pe undeva din Filipine, de unde micul colegiu pe care îl reprezintă în urma extragerii loto din decembrie 2012 se poate confunda cu celălalt colegiu, de pe Valea Mureșului, la fel de mic pentru un politician așa de mare. Sperăm să nu fie cuprins de aceeași stare și când votează legile în parlament și să ne trezim că suntem confundați cu filipinezii. Apropos de Filipine, sperăm că domnul deputat și-a plătit datoriile la stat acumulate de firma sa, dacă tot are așa mulți bani pentru excursii extravagante.

pistru minis

Facebook Comments