Deputatul Adrian Todor cere Ministerului Educației să rezolve problema Palatul Copiilor

by Andreea Radu

Deputatul Adrian Todor a adresat o solicitare Ministerului Educației, în calitate de parlamentar, prin care cere identificarea de urgență a unor soluții pentru ca Palatul Copiilor din Arad să-și poată continua activitatea.

„Palatul Copiilor din Arad este la un pas să-și închidă porțile, din cauza lipsei unui spațiu în care să funcționeze, urmând să fie afectați peste 2.000 de copii care își desfășoară activitatea în cadrul instituției. Până în acest an, Palatul Copiilor a funcționat într-o clădire retrocedată, chiria fiind suportată de Inspectoratul Școlar Județean Arad. În paralel, de mai bine de 11 ani a început construcția unui nou sediu al Palatului Copiilor, care însă primește an de an o finanțare extrem de redusă, astfel că lucrările înaintează greoi. Inspectoratul Școlar a transmis o adresă către Palatul Copiilor Arad, anunțând că din acest an școlar Ministerul Educației nu va mai suporta cheltuielile cu chiria, iar în același timp, Primăria Arad susține că nu poate acoperi aceste cheltuieli, până când nu se face transferul instituției în subordinea sa. Vă rog să analizați situația Palatului Copiilor din Arad și să-mi comunicați ce soluție ați identificat pentru ca această instituție să nu-și suspende activitatea“, se arată în solicitarea deputatului Adrian Todor.



Facebook Comments