Conducerea CJA, repetentă! După ce voluntarii reabilitează o secţie a Judeţeanului, alţi voluntari plombează drumurile judeţului

by Paul Anghel

După ce o asociaţie de voluntari reabilitează o secţie a Spitalului Judeţean Arad – instituţie subordonată Consiliului Judeţean Arad, un drum judeţean – administrat de acelaşi CJA – este reparat de alţi voluntari.

CJA, instituţie condusă de PNL Arad prin tripleta Cionca-Bîlcea-Boghicevici – este depăşită de problemele pe care ar trebui să le gestioneze în favoarea arădenilor. Iată că după ce Asociaţia Cetatea Voluntarilor se implică serios în renovarea secţiei Boli Infecţioase-Pediatrie, secţie pentru care Consiliul Judeţean Arad nu a alocat niciun ban – acum, alţi voluntari repară drumul care face legătura dintre Iratoşu şi Dorobanţi.  Dşi liberalii au promis în campania electorală de anul trecut că vor respecta cetăţşeanul şi că vor reabilita drumurile judeţului, după ce s-au văzut cu sacii în căruţă au uitat de promisiunile făcute.

Mai mulţi consilierii locali din Dorobanţi dar şi cetăţeni din comună, prin muncă voluntară, au început plombarea drumului principal din localitate.  Consiliul Județean Arad tot amână  repararea drumului care leagă Iratoşu de Dorobanţi. Este un drum administrat de CJA, însă instituţia condusă de Iustin Cionca şi Sergiu Bîlcea (cel în mâinile căruia se află drumurile din judeţul Arad) are alte preocupări, cum ar fi diferite paranghelii organizate în judeţ de primarii PNL.

Acţiunea a demarat ieri, miercuri, şi va continua şi în cursul zilei de astăzi.

Facebook Comments