Buzărnescu s-a calificat în sferturi, la Bucharest Open

by Sorin Haut

Mihaela Buzărnescu, favorita numărul 2, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului BRD Bucharest Open, după ce a învins-o cu 6-3, 7-5 pe slovena Tamara Zidansek (93 WTA).

Aceasta este a treia victorie jucătoarei române în faţa Tamarei Zidansek, după cele obţinute în 2015, la Zawada (Polonia), şi 2017, la Toyota (Japonia). Buzărnescu şi-a asigurat un cec de 5.900 dolari şi 60 puncte WTA pentru calificarea în sferturile de finală, acolo unde o va întâlni pe Yafan Wang (China).

În afară de Mihaela Buzărnescu, în proba de simplu a turneului de la Bucureşti a mai rămas doar o româncă, Sorana Cîrstea, care o va întâlni astăzi, în turul 2, pe Maryna Zanevska din Belgia.

Irina Bara (151 WTA) a fost eliminată în turul 2 de la BRD Bucharest Open de slovena Polona Hercog (90 WTA), care s-a impus în două seturi, 7-6, 6-2. Venită din calificări, Bara a ţinut ritmul cu favorita numărul 8 a turneului de la Bucureşti doar în primul set.

În vârstă de 23 de ani, Bara, care s-a oprit anul trecut în turul 1, va primi pentru participarea din acest an la BRD Bucharest Open suma de 3.310 de dolari şi 30 de puncte WTA. (digisport.ro)

Facebook Comments