ATAC LA PRIMARII PNL. NUME GRELE AR PUTEA LIPSI DE PE LISTELE DE CANDIDATI

by Cosmin Mihuta

Conducerea PNL Arad (mai precis cea a PDL Arad, fiindcă vechii liberali dorm adânc) a început pregătirile pentru alegerile locale din luna iunie. Iar primul pas a fost stabilirea candidaţilor, de obicei în urma unor sondaje, însă există şi cazuri unde candidaţii nu mai corespund cerinţelor conducerii şi vor fi traşi pe linie moartă.

Sunt nume grele care în acest an nu se vor regăsi printre candidaţii PNL Arad. Cel mai greu este cel al primarului Pâncotei, Iosif Retter, care însă e şi un caz aparte. Retter a anunţat că nu mai doreşte să candideze pentru un nou mandat, locul acestuia urmând a fi luat de Monel Pâncotan, fost viceprimar, actual administrator public al oraşului Pâncota. Nu la fel stau lucrurile la Nădlac, unde primarul Vasile Ciceac ar mai candida, dar nu se mai bucură de sprijinul conducerii judeţene. Conform informaţiilor noastre, pentru funcţia de primar este pregătit un angajat al Primăriei Nădlac, care a ieşit bine în sondaje. De altfel, era de aşteptat ca Ciceac să nu mai primească sprijinul conducerii judeţene, nefiind în graţiile lui Gheorghe Falcă.

Un alt primar care nu va mai candida la alegerile locale este cel al Păulişului, Petru Nicoară. Cel puţin nu din partea PNL. Acesta va fi tras pe linie moartă, iar candidat al PNL Arad va fi viceprimarul Ioan Turcin, venit de la PSD, în 2014.

O situaţie tulbure este şi la Curtici, unde preşedintele Gheorghe Falcă nu ar mai dori să-l susţină pe Nicolae Aaniţei. Mai mult, preşedintele PDL Arad i-ar fi promis în repetate rânduri actualului viceprimar că-l va nominaliza candidat la Primăria Curtici din partea PNL.

Pe lângă cei nominalizați, există și alte localități cu primari PNL, unde conducerea liberală a încercat, prin sondaje, să găsească nume noi pentru Primărie. În special comune cu primari din vechiul PNL, dar și în câteva cu primari PDL. Dar, cum sondajele au fost favorabile acelor primari, cel mai probabil vor fi candidați și în acest an. Mai ales că era vorba de câteva nume grele, care deși nu se află în grațiile conducerii (zona pedelistă) nu pot fi dați la o parte, pentru simplul motiv că pot câștiga alegerile și fără sprijinul partidului.

Facebook Comments