Alcoolemie record și inconștiență cât cuprinde! A acroșat o mașină care circula regulamentar

by Cristian Dobre

Alcoolemie record și inconștiență cât cuprinde! Polițiștii orașului Pecica au depistat ieri în trafic, un bărbat care conducea sub influența alcoolului.

În timp ce conducea un autoturism pe DN7, pe raza localității Pecica, un bărbat de 58 de ani, a pătruns pe contrasens, acroșând un autoturism care circula regulamentar pe sensul opus de mers. Deși evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,2 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Conform procedurii, bărbatul a fost transportat la cea mai apropiată unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice și stabilirii alcoolemiei din sânge.

Pentru inconștiența sa, bărbatul s-a ales cu un dosar de cercetare penală pentru conducere sub influența alcoolului.

Facebook Comments