ADRIAN NITU: „PE FONDUL CRESTERII ECONOMICE, ROMANII AU TOT MAI PUTINI BANI IN BUZUNARE”

by Paula Craciun

 

            Vicepreședintele PNL Arad, Adrian Nițu, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că în România există într-adevăr creștere economică, dar aceasta nu se resimte aproape deloc în buzunarele românilor, pentru că veniturile familiilor au scăzut în 2014, față de 2013, aceeași situație fiind și la capitolul „cheltuieli”.

„Auzim aproape zilnic că România are creștere economică. Într-adevăr, în România există creștere economică, dar, din păcate, aceasta nu se resimte aproape deloc în buzunarele românilor. Veniturile familiilor au scăzut cu 2,4% în 2014 (de la o medie lunară de 2.559 lei în 2013 la 2.500 de lei în 2014), în condițiile în care economia creștea cu 2,8% (INS). Şi cheltuielile au fost mai mici, scăzând de la 2.317 lei lunar în 2013 la 2.269 de lei lunar în 2014”, a declarat Adrian Nițu.

Totodată, vicepreședintele PNL Arad a vorbit și despre investiții, despre care spune că au scăzut cu peste 25% de la un an la altul: „În același context, al unei creșteri economice, când vine vorba de investiții, România stă foarte prost. Cifrele ne arată că investițiile au scăzut de la un an la altul cu peste 25%. Astfel, în primele 5 luni ale anului 2015, cheltuielile de capital (investițiile) sunt mai mici cu 25,9% decât în aceeași perioadă a anului 2014”.

În același timp, Nițu a vorbit și despre colectarea TV-ului, despre care liberalul spune că a scăzut de la an la an, din momentul în care Victor Ponta a preluat frâiele guvernării.

Colectarea TVA la bugetul ţării a scăzut an de an sub guvernul PSD: de la 8,6% din PIB în anul 2011, la 7,8% din PIB în anul 2014. Suntem codaşii Europei. În același timp, acest Guvern este incapabil să lupte cu marea evaziune fiscală şi chinuie, uneori abuziv, micii contribuabili și, totodată, este incapabil să pună în aplicare noul Cod Fiscal liberal. Măsurile de relaxare fiscală trebuie însoţite de o mai bună conformare voluntară şi de eficiență instituţională în combaterea fraudelor. Colectarea TVA, principala sursă de venit la bugetul ţării, ţine de voinţa executivului, de fapte, de gradul de tolerare a evaziunii fiscale şi a intereselor mascate. PSD a dovedit prin fapte că nu are nici voinţă, nici putinţă, dar are foarte multă toleranţă la evaziunea mare. Între anii 2010 și 2011, TVA-ul încasat la buget raportat la PIB a crescut. Uluterior, odată cu Guvernul Ponta a venit și scăderea TVA, de la an la an. Concret, în anul 2009 procentul era de 6,5%, în 2010 de 7,5%, în 2011 de 8,6%, iar apoi scade la 8,6% în 2012, la 8,3% în 2013 și la 7,8% în 2014. Cam așa arată economia României sub guvernarea Ponta”, a mai declarat vicepreședintele PNL Arad, Adrian Nițu. Acesta a dat și o soluție care ar putea fi implementată pentru o mai bună colectare a TVA-ului.

„Există o soluție, foarte bună din punctul meu de vedere, pentru o mai bună colectare a TVA-ului. Aceasta constă într-o aplicație informatică numită «Trafic Control», prin care pot fi monitorizate toate achizițiile de produse cu risc ridicat de evaziune fiscală (accizate, legume, fructe, zahăr etc.) Și, dacă tot vorbim despre informatizare şi acţiuni decisive pentru compensarea măsurilor de relaxare fiscală propuse în noul Cod, cred că trebuie ca interconectarea caselor de marcat cu server-ul ANAF – măsură trebuie dublată de proceduri clare pentru verificarea firmelor şi de angajamentul ferm că se vor limita drastic controalele abuzive şi repetate ale Departamentului Antifraudă la micii comercianţi, controalele urmând să se facă pe baza analizelor de risc la cei de la care nu apar electronic informaţiile în serverul ANAF, semn că nu utilizează casă de marcat. Totodată, pentru domeniile sensibile, cu risc ridicat de evaziune, facturile fiscale peste o anumită valoare să fie înregistrate automat/informatic şi în serverul ANAF în momentul întocmirii ei şi înmânării către client”, a mai declarat Adrian Nițu, vicepreședinte al PNL Arad.

Facebook Comments