24 mai – Ziua Limbii Bulgare

by Dana B.

Ziua Limbii Bulgare este sărbătorită, începând cu anul 2015, la 24 mai, fiind instituită prin Legea nr. 100/2015, adoptată de Parlamentul României şi publicată în Monitorul Oficial la 8 mai 2015.

Legea prevede ca, în localităţile în care trăiesc membri ai comunităţii bulgare, să se organizeze, cu această ocazie, manifestări culturale specifice, ce pot fi susţinute financiar şi logistic de către autorităţile centrale şi locale. Totodată, astfel de manifestări culturale se organizează şi în instituţiile de învăţământ în care se predă limba bulgară ca limbă maternă.

Propunerea legislativă pentru instituirea Zilei Limbii Bulgare a fost iniţiată de deputatul Niculae Mircovici, din partea grupului minorităţilor naţionale – Uniunea Bulgară din Banat, acesta susţinând, în expunerea de motive, că „o astfel de lege ar fi benefică, oferind într-un mod instituţionalizat posibilitatea ca şi reprezentanţii altor etnii să cunoască limba bulgară”. De asemenea, deputatul Niculae Mircovici a precizat că ziua de 24 mai a fost aleasă pentru această celebrare pentru faptul că este ziua în care sunt sărbătoriţi Sfinţii Chiril şi Metodie, creatorii alfabetului chirilic, folosit pentru scrierea în limba bulgară.

Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost adoptată de Senat la 11 martie 2015 şi de Camera Deputaţilor, la 22 aprilie 2015.

În această zi, bulgarii sărbătoresc, în fiecare an, ziua scrierii chirilice, în cinstea creatorilor acesteia. În Biserica Ortodoxă Română, Sfinţii Metodie şi Chiril sunt prăznuiţi la 11 mai, fiind numiţi „apostolii slavilor”, pentru că au tradus Sfânta Scriptură în limba slavonă.

În anul 2017, cu prilejul acestei zile, a fost deschisă, în perioada 24 mai – 11 iunie, la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi (MNHCV), expoziţia „Alfabetul chirilic – fonturi chirilice autentice utilizate în tipografia modernă”, cuprinzând o serie de panouri ce reprezintă semnele alfabetului chirilic tratate în manieră contemporană, se arată într-un comunicat al MNHCV transmis AGERPRES. Alfabetul chirilic este a doua scriere slavă şi a fost creat în secolul al IX-lea în Bulgaria. Este mai bine adaptat la limba bulgară şi la celelalte limbi slave decât alfabetul glagolitic vechi, alfabetul chirilic utilizându-se până în zilele noastre nu numai în Bulgaria, dar şi în multe alte ţări, România, de asemenea, dispunând de tradiţia scrierii chirilice. Odată cu aderarea Republicii Bulgaria la Uniunea Europeană în anul 2007, alfabetul chirilic devine unul dintre cele trei alfabete ale Uniunii. 24 mai este declarată sărbătoare oficială în Republica Bulgaria, prin hotărârea Adunării Naţionale din data de 30 martie 1990.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments