20 martie – Ziua internațională fără carne

20 martie – Ziua internațională fără carne

Ziua internațională fără carne ("Journée Internationale sans viande"/"Meatout Day") este marcată la 20 martie. Această zi a fost lansată în 1985 de As

Ziua internațională fără carne („Journée Internationale sans viande”/”Meatout Day”) este marcată la 20 martie. Această zi a fost lansată în 1985 de Asociația americană pentru drepturile animalelor, FARM, care militează pentru o alimentație fără produse de origine animală și din respect pentru animale, pentru conservarea planetei și îmbunătățirea sănătății populației, potrivit www.meatout.org.

Aniversată la început doar pe continentul american, a câștigat repede teren și pe alte continente, devenind cea mai mare campanie de educare și informare a populației asupra produselor alimentare. Această zi este puternic susținută prin numeroase campanii, prin care se militează pentru o dietă fără produse de origine animală.

Ziua internațională fără carne reprezintă una de conștientizare a stilului de viață fără carne, care își propune să încurajeze vegetarianismul și să determine oamenii să descopere un alt mod de viață, cu repercusiuni benefice la nivelul sănătății. Este o zi în care este promovată o nutriție fără carne, iar acțiunile organizate cu acest prilej urmăresc să-i îndrume pe cei dispuși să treacă la o dietă bazată pe fructe, legume, cereale și leguminoase.

Dieta vegetală reprezintă un regim alimentar alternativ viabil pentru organism, deoarece este capabilă să ofere cantități suficiente de nutrienți esențiali tuturor etapelor de creștere și dezvoltare. Vegetarianismul poate crește longevitatea, îmbunătățește funcționarea sistemului imun și reduce semnificativ riscul de apariție a diverselor boli. Din ce în ce mai mulți oameni îmbrățișează acest mod de viață fiind conștienți că o dietă vegetariană echilibrată și diversificată, fără carne, poate asigura necesarul de substanțe nutritive de care are nevoie organismul.

Ziua internațională fără carne este marcată printr-o serie de conferințe, cursuri de gătit, degustări de produse alimentare vegetariene și distribuirea de pliante menite să ajute la descoperirea că această metodă de hrănire poate fi una sănătoasă și în egală măsură poate duce la salvarea multor animale de la sacrificare.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0