„Ziua Sportului Felnăcan”: Opt echipe se vor lupta pentru trofeu în noua sală de sport

„Ziua Sportului Felnăcan”: Opt echipe se vor lupta pentru trofeu în noua sală de sport

Sportul va avea un loc important în programul Zilelor Comunei Felnac – „Ziua Recoltei”, care se desfășoară în perioada 14-15 august. În dimineața primei zile de sărbătoare, Sala Sporturilor Victoria Felnac va găzdui „Ziua Sportului Felnăcan”, un turneu de fotbal în sală.

Competiția este programată vineri, 14 august, începând cu ora 10:00, și va reuni opt echipe, organizatorii invitând felnăcanii să vină în tribune și să-i susțină pe fotbaliștii favoriți.

Evenimentul va avea loc în sala de sport din Felnac, obiectiv finalizat anul trecut cu fonduri guvernamentale, prin Compania Națională de Investiții. Investiția, criticată la vremea respectivă de cârcotașii din comună, își demonstrează încă o dată utilitatea, după ce sala a găzduit deja competiții sportive, activități pentru copii și elevi, evenimente culturale și serbarea de Crăciun.

Opt echipe intră în competiție

La ediția din acest an a „Zilei Sportului Felnăcan” vor participa opt formații:

  • CS Lupo Adidan
  • CS Inoan
  • CS Unirea Sântana
  • ACS Socodor
  • CS Înfrățirea Iratoșu
  • CS Olimpia Bujac
  • CS Gloria Arad
  • ACS Victoria Felnac

„Ziua Sportului Felnăcan” este organizată de ACS Victoria Felnac împreună cu Primăria Comunei Felnac și va deschide, practic, ziua de 14 august, înainte ca sărbătoarea să se mute, începând cu ora 18:00, pe stadionul din localitate, unde debutează programul artistic al Zilelor Comunei Felnac – „Ziua Recoltei”.