Ziua Recoltei, Ziua Mulțumirii la Colegiul Economic Arad

by Andreea Radu

Joi,  31 octombrie 2019, la Colegiul Economic din Arad s-a desfăşurat activitatea metodică interconfesională cu tema „Ziua Recoltei-Ziua Mulțumirii”. Această activitate este deja o tradiție în școală, fiind  deja la a șasea ediție.

Activitatea a fost coordonată de profesorii care predau disciplina Religie (Sirca Veronica – prof. religie ortodoxă și Pop Beniamin- prof. religie penticostală), care au coordonat un program – prezentat de elevii școlii –  alcătuit din cântece religioase, pilde, istorioare si rugăciuni care să evidențieze importanța recunoștinței și mulțumirii credinciosului pentru pronia divină.

În cadrul acțiunii, elevii și profesorii au dăruit produse specifice toamnei (fructe, legume, zacuscă,  compot etc.)  care vor fi donate familiilor nevoiașe. Au participat alături de profesorii şi elevii şcolii Întâistătătorul Eparhiei Aradului, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Părintele Consilier Cultural Protos. Iustin Popovici, Părintele Inspector Arhidiacon Florin Sirca , Doamna Inspector Școlar Camelia Moler, Doamna Director Prof. Monica Băltăreţu și profesorii de religie orodoxă,  penticostală și baptistă din municipiul Arad.

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului le-a vorbit participanților despre semnificația liturgică a pâinii în cult și despre rolul rugăciunii de mulțumire în viața credincioșilor, felicitându-i pe elevi și profesori pentru inițiativă și activitate.

Prof. Flavius Lazăr

 

 

Facebook Comments