ZIUA POLITIEI ROMANE S-A SARBATORIT SI LA ARAD (FOTO)

by Cosmin Mihuta

Ziua Politiei Romane, care se sarbatoreste in fiecare an, la 25 martie, a fost prilej de sărbătoare şi pentru poliţiştii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad. În acest sens, au fost organizate mai multe activităţi care să marcheze însemnatatea acestei zile. Luni, 24 martie, la sediul IPJ Arad  a avut loc Ziua Portilor deschise, prilej cu care, sute de aradeni, foarte mulţi elevi şi tineri, au vizitat sediul Politiei având posibilitatea să vadă „live” dotarile logistice cu ajutorul carora isi desfasoara activitatea, politistii. În data de 25 martie, în sala festivă a inspectoratului a avut  loc ceremonia avansarilor în grad, premierea celor mai buni politisti-sportivi, câstigatorii competitiilor sportive la fotbal, tir, tenis de masă, şah, organizate cu aceasta ocazie de către I.P.J. Arad si Asociatia Sportiva Arpolis, a poliţiştilor arădeni care au reprezentat instituţia, în misiuni internaţionale, precum şi cei mai pricepuţi jurnalişti la Cupa presei la TIR. De asemenea, au fost premiaţi cinci poliţişti care au fost nominalizaţi la cele patru categorii pentru premiul de Politistului  de onoare al judeţului . Astfel, la categoria Ordine Publică, a fost desemnatAgent şef MĂCINIC FLAVIUS, la categoria Judiciar-Inspector principal TRIF MARIUS, la categoria Structuri de suport-Sinsp. MICLĂUŞ COSMIN şi Cms.ROMAN MIHAELA, iar premiul special a fost acordat Comisarului şef ŞIMON ADRIAN LAURENŢIU. În semn de preţuire a comunităţii din care fac parte şi o servesc poliţiştii, au fost acordate şi cinci diplome pentru spirit civic. Concomitent, pe platoul din Piaţa Avram Iancu, poliţiştii au pregătit arădenilor, o prezentare a dotării si tehnicii folosite în activităţile de zi cu zi, aici fiind expuse autoturismele din dotarea IPJ Arad , VW, Dacia Logan, autospeciala folosită de către Serviciul de Acţiuni Speciale, Laboratorul Criminalistic. Poliţiştii de la Serviciul de acţiuni speciale, „mascaţii”cum sunt ei cunoscuţi  au  efectuat exerciţii demonstrative, de autoapărare şi intervenţie.

 

(Foto: Călin Ardelean)

 

Facebook Comments