Ziua mondială de sensibilizare faţă de autism

by Adrian Topor

Ziua mondială de sensibilizare faţă de autism este marcată în fiecare an la 2 aprilie, ca urmare a deciziei Adunării Generale a ONU, prin Rezoluţia 62/139, adoptată la 18 decembrie 2007, fiind propusă de reprezentanţii statului Qatar şi sprijinită de toate statele membre.

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a declarat unanim ziua de 2 aprilie ca Zi mondială de sensibilizare faţă de autism pentru a evidenţia necesitatea de a contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu autism, astfel încât acestea să poată duce o viaţă împlinită, ca parte integrantă a societăţii, potrivit site-ului www.un.org. Rata autismului în toate regiunile lumii este ridicată, iar lipsa înţelegerii are un impact enorm asupra persoanelor cu autism, a familiilor lor şi a comunităţilor.

În 2019, Ziua mondială de sensibilizare faţă de autism este marcată sub sloganul ”Tehnologii de asistenţă, participare activă”, potrivit site-ului https://www.un.org . Conştientizarea autismului a căpătat amploare în ultimii ani în întreaga lume. Pentru ONU, drepturile persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv ale persoanelor cu autism, aşa cum este prevăzut în Convenţia privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, fac parte integrantă din mandatul său.

În mesajul său din acest an, secretarul general al ONU António Guterres face un apel ca, de Ziua mondială de sensibilizare faţă de autism, să ne reafirmăm angajamentul de a promova participarea deplină în societate a tuturor persoanelor cu autism şi de a ne asigura că acestea au sprijinul necesar pentru a-şi putea exercita drepturile şi libertăţile fundamentale.

Pentru mulţi oameni din spectrul autismului accesul la tehnologii de asistenţă accesibile reprezintă o condiţie prealabilă pentru a-şi putea exercita drepturile fundamentale şi a putea participa pe deplin la viaţa comunităţilor lor. În timp ce progresele tehnologice sunt continue, există încă obstacole majore în calea utilizării tehnologiilor de asistenţă, precum costurile ridicate, lipsa disponibilităţii, lipsa instruirii în utilizarea lor. Conform datelor existente, în mai multe ţări în curs de dezvoltare peste 50% dintre persoanele cu dizabilităţi care au nevoie de dispozitive ajutătoare nu pot beneficia de acestea, se mai arată pe site-ul https://www.un.org .

De-a lungul timpului, Naţiunile Unite au sărbătorit diversitatea şi au promovat drepturile şi bunăstarea persoanelor cu dizabilităţi. În 2008 a intrat în vigoare Convenţia privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, care reafirmă principiul fundamental al drepturilor universale ale omului pentru toţi. Scopul acesteia este de a promova, proteja şi asigura exercitarea deplină şi egală a tuturor drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale de către toate persoanele cu dizabilităţi, şi de a promova respectul pentru demnitatea lor. Convenţia privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi reprezintă un instrument vital pentru promovarea unei societăţi incluzive, care să se preocupe de toţi, ca şi pentru garantarea faptului că toţi copiii şi adulţii cu autism vor putea duce o viaţă împlinită.

În lume, unul din 68 de copii suferă de această tulburare. Autismul poate să apară în orice familie, indiferent de rasă, etnie, zonă geografică, nivel de educaţie şi este de aproximativ 4,5 ori mai frecvent în rândul băieţilor (1 în 42) decât în rândul fetelor (1 din 189), potrivit datelor publicate de www.cdc.gov. În România sunt aproximativ 30.000 de persoane care suferă de Tulburări din Spectrul Autist.

Asociaţia de Terapie Comportamentală Aplicată (ATCA) din România atrage atenţia asupra importanţei diagnosticării copiilor cu potenţiale tulburări din spectrul autist la o vârstă cât mai fragedă pentru a creşte şansele de recuperare a acestora.

La 20 februarie 2019 a fost lansată la Bucureşti reţeaua de ONG-uri „RO TSA”, menită să elaboreze noi soluţii pentru sprijinirea copiilor cu tulburări din spectrul autist (TSA). În prezent, „RO TSA” reprezintă, la nivel naţional, o coaliţie de 60 organizaţii neguvernamentale active în sistemul de furnizare de servicii integrate şi personalizate (sociale, educaţionale şi de sănătate) adresate copiilor cu TSA şi familiilor acestora.

Cu prilejul Zilei mondiale de sensibilizare faţă de autism („World Autism Awareness Day”), sunt organizate în întreaga lume evenimente precum marşuri ale tăcerii, concerte, simpozioane şi conferinţe tematice. În cadrul acestora sunt prezentate informaţii cu privire la depistarea precoce, evoluţia, terapiile, standardele de îngrijire specifice persoanelor cu autism, atât de specialiştii din domeniu, cât şi de persoanele care au în grijă copii cu autism, urmărindu-se o colaborare cât mai bună între cele două părţi. Culoarea simbolică a acestei zile este albastru.

În România, această zi va fi marcată la 2 aprilie 2019 prin iluminarea faţadelor unor clădiri simbol din Capitală în albastru, precum şi prin evenimente de informare şi de strângere de fonduri. Astfel, vor fi iluminate în albastru faţadele clădirilor creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti din Piaţa Lahovari, Sala Radio, Sky Tower, Globalworth Tower şi Globalworth Campus, Teatrul Excelsior şi Arcul de Triumf.

În aceeaşi zi, Asociaţia Help Autism, care susţine programe de terapie pentru 500 de copii, organizează Ziua Porţilor Deschise în toate centrele sale (Delea Nouă, Mălin, Casa Soarelui, Suceava), unde cei interesaţi pot „trăi o zi din viaţa unui copil cu autism”, după cum se arată într-un comunicat al organizaţiei transmis.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments