Ziua Internațională a Romilor a fost sărbătorită la Arad

by Andreea Radu

Direcția de Asistență Socială Arad a organizat la Complexul „CURCUBEU”, un spectacol cu participarea copiilor şi părinţilor de etnie romă, prilejuit de „Ziua Internațională a Romilor”.

„Sărbătoarea intitulată „Ziua Internațională a Romilor”  reprezintă pentru instituția noastră șansa de a duce mai departe acțiunile pozitive întreprinse până în prezent , iar în continuare vom lua măsuri concrete de combatere a discriminării și a marginalizării romilor, inclusiv prin sprijinirea participării și reprezentării lor în sfera publică. Ne-am străduit foarte mult pentru pentru a ajuta această comunitate și pot spune că am înregistrat rezultate pozitive, în special în domeniul educației. Astăzi de ziua romilor vreau să le urez un sincer „La Mulți Ani”, să felicit personalul de la Centrul „Curcubeu” din cadrul DAS Arad pentru minunatul spectacol organizat și țin să le mulțumesc tuturor celor care au ținut să ia parte la acest eveniment. Nu în ultimul rândpot  vreau să apreciez sprijinul Consiliului Local al municipiului Arad în toate activitățile pe care le intreprindem. ” a declarat Oana Pârvulescu, director general DAS Arad

În cadrul spectacolului au interpretat melodii din repertoriul romilor Maria Solomie, Ana Maria Kiss și Maria Sârbu, eleve ale Liceului de Arte „Sabin Drăgoi” sub îndrumarea profesorului de canto Dulcica Florea, acompaniate de câteva fete frumoase de la Complexul Curcubeu, îmbrăcate în port popular țigănesc.

 

Facebook Comments