Ziua internaţională a dansului

by Cristian Dobre

Ziua de 29 aprilie a fost instituită drept Ziua internaţională a dansului, în 1982, la iniţiativa Comitetului de Dans al Institutului Internaţional de Teatru (ITI) din cadrul UNESCO. În acest fel este celebrat atât dansul, cât şi fondatorul baletului modern, Jean Georges Noverre, născut la 29 aprilie 1727.

Dansul este o formă universală de expresie artistică, ce depăşeşte frontierele politice, culturale şi etnice. De obicei, manifestările de Ziua Dansului includ spectacole speciale, cursuri deschise publicului, repetiţii publice, expoziţii, seri dansante, programe radio şi TV, vizite, spectacole de stradă etc., conform www.international-dance-day.org.

Deşi pandemia de coronavirus a dat peste cap planurile multor organizatori legate de Ziua internaţională a dansului din 2020, există instituţii care s-au adaptat şi îşi bucură spectatorii cu spectacole difuzate online. Astfel, Teatrul Odeon, difuzează, la 29 aprilie, o seară de dans contemporan semnată de coregraful şi dansatorul Răzvan Mazilu. Programul va include fragmente din spectacolele „Block Bach”, „Şaraiman” şi „Un tango mas” şi va fi transmis în regim de live streaming pe pagina de Facebook oficială a teatrului, pe site-ul Smart FM, secţiunea Life Fever, urmând să fie disponibil şi pe canalul de YouTube.

La rândul său, Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” va rememora, pe pagina de socializare, momentul artistic pregătit în 2019 pentru această zi, cu îndemnul „Dansează din inimă şi iubeşte ce faci”.

Institutul Internaţional de Teatru, organizaţie internaţională neguvernamentală, asociată la UNESCO, are centre naţionale în o sută de ţări ale lumii. A fost fondat la Praga în 1948 de UNESCO şi de o comunitate teatrală internaţională. Scopul ITI este promovarea schimbului internaţional de ştiinţă şi practică în artele spectacolului pentru a consolida pacea şi solidaritatea între oameni, notează www.uniter.ro.

Jean Georges Noverre (1727-1810), maestru francez al dansului şi baletului, s-a născut la Paris şi este considerat creatorul baletului modern. Prima apariţie într-un spectacol a avut loc la Fontainebleau, în 1743, iar în 1747 a compus primul spectacol de balet pentru Opera Comică. Doi ani mai târziu, a montat spectacole de balet – ”Iphigenie en Tauride”, ”Alceste”, colaborând cu Christoph Willibald Gluck.

Între 1758 şi 1760, a realizat o serie de spectacole de balet la Lyons – ”Fetes du serail”, ”Les Rejouissances flamandes”, ”La Mort d’Ajax”, ”Orphee aux Enfers”, şi şi-a publicat lucrarea ”Lettres sur la danse et sur les ballets” (1760), în care a definit dansul ca ”o pictură plină de pasiuni, moravuri, obiceiuri”. În 1775, la cererea reginei Maria Antoaneta, a fost numit maestru al spectacolelor de balet la Opera din Paris. A murit la Saint-Germain-en-Laye, la 19 noiembrie 1810.

Pentru a marca Ziua internaţională a dansului, Consiliul Local Tulcea, Primăria Municipiului Tulcea şi Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” au organizat, la 24 aprilie 2019, în Piaţa Tricolorului din municipiu, flashmobul „Dans, Dans, Dans”. Şi în 2018, peste 2.000 de persoane au participat, la 26 aprilie, în aceeaşi piaţă, la un flashmob de dans popular organizat de Ansamblul ”Baladele Deltei”. Toţi dansatorii de la eveniment au purtat tricouri roşii, galbene şi albastre, iar la flashmob au participat atât copii, cât şi adulţi, unii dintre ei fiind fie membri ai ansamblului, fie membri ai formaţiei „Doruleţul”, fie cursanţi ai şcolii de dans iniţiată de ansamblul din subordinea Primăriei.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments