Zinedine Zidane este noul selecționer al Franței. „Era singurul lucru pe care îl doream”

Zinedine Zidane este noul selecționer al Franței. „Era singurul lucru pe care îl doream”
Fostul mare fotbalist Zinedine Zidane a fost numit selecționer al naționalei Franței, a anunțat Federația Franceză de Fotbal. Zidane îl succede pe Didier Deschamps, care a condus reprezentativa „Les Bleus” din 2012.
Președintele FFF, Philippe Diallo, a precizat că fostul mijlocaș va avea un mandat de patru ani.
„Zinedine Zidane va fi selecționerul echipei Franței pentru următorii patru ani”, a declarat Diallo, într-o conferință de presă organizată la sediul Federației.
Zidane, campion mondial cu Franța în 1998 și campion european în 2000, a afirmat că postul de selecționer era obiectivul său principal după despărțirea de Real Madrid, în 2021.
„Echipa Franței era singurul lucru pe care îl doream să-l fac. Este o continuare, într-un fel un vis. Am avut propuneri în acești patru-cinci ani de a pregăti echipe și le-am refuzat pe toate pentru echipa Franței”, a spus Zidane.
În vârstă de 54 de ani, Zidane a strâns 108 selecții și 31 de goluri pentru naționala Franței. Ca antrenor, a pregătit doar Real Madrid, în două mandate, între 2016-2018 și 2019-2021, după ce a lucrat anterior la echipa secundă Real Madrid Castilla.
Cu formația madrilenă, Zidane a câștigat de trei ori consecutiv Liga Campionilor, în 2016, 2017 și 2018, performanță unică pentru un antrenor.
Didier Deschamps și-a încheiat mandatul după Cupa Mondială din 2026, unde Franța a ocupat locul al patrulea. Sub conducerea sa, francezii au câștigat titlul mondial în 2018 și au jucat finala Cupei Mondiale din 2022.
Prima acțiune a naționalei Franței în mandatul lui Zidane este programată în toamnă, în Liga Națiunilor, la meciul cu Turcia, din 25 septembrie.