Zelenski cere SUA să vândă Ucrainei cel puțin 5% din rachetele Patriot

Zelenski cere SUA să vândă Ucrainei cel puțin 5% din rachetele Patriot
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cere Statelor Unite să vândă Kievului cel puțin 5% dintre rachetele interceptoare Patriot pe care le dețin, argumentând că Ucraina are nevoie urgentă de aceste sisteme pentru a face față intensificării atacurilor balistice rusești.
Zelenski a declarat, într-un interviu pentru CNN, că Rusia își intensifică atacurile cu rachete balistice, în timp ce stocurile de interceptoare ale Ucrainei sunt mult mai reduse decât anul trecut.
„În acest an, Ucraina are de două şi jumătate mai puţine interceptoare decât în 2025”, a afirmat președintele ucrainean. El a adăugat că Rusia lansează lunar de aproximativ două ori mai multe rachete balistice decât în trecut.
Potrivit lui Zelenski, Ucraina a primit până în prezent aproximativ 1% dintre rachetele Patriot deținute de Statele Unite. Președintele ucrainean susține că livrarea a 5% din stocul american ar putea fi suficientă pentru ca țara sa să treacă perioada de iarnă și să protejeze mai multe vieți.
„Dacă ei ne vând 5%, vom trece iarna şi vom salva vieţi. Dacă americanii ne pot vinde 10%, vom distruge toate rachetele balistice ruse”, a declarat Zelenski.
Solicitarea vine în contextul intensificării atacurilor asupra Kievului. Capitala ucraineană a fost lovită în ultimele săptămâni, în medie, o dată pe săptămână, de rachete balistice rusești. Unul dintre cele mai grave atacuri recente a avut loc în noaptea de 5 august, când 17 persoane au fost ucise, iar Ucraina nu a reușit să intercepteze niciuna dintre cele 28 de rachete balistice lansate asupra țintei.
Problema deficitului de interceptoare Patriot a devenit mai acută în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, care a crescut necesarul de astfel de sisteme pentru Statele Unite.
Forțele aeriene ucrainene au anunțat miercuri că nu vor mai publica date privind numărul de rachete balistice ruse lansate, doborâte sau neutralizate. Alertele privind atacurile cu rachete vor fi însă menținute.
Armata ucraineană estimează că Rusia a lansat în luna iulie peste 450 de rachete de diferite tipuri asupra Ucrainei, dintre care aproape 200 au fost rachete balistice.