Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat luni că este „de o importanță critică” ca summitul NATO, care începe marți la Ankara, să se încheie cu măsuri concrete pentru consolidarea apărării antiaeriene a Ucrainei. Apelul liderului ucrainean vine după un nou atac masiv lansat de Rusia asupra Kievului, în urma căruia zece persoane și-au pierdut viața.
Într-un mesaj publicat pe platforma X, Zelenski a susținut că aliații occidentali dețin suficiente sisteme de apărare pentru a ajuta Ucraina.
„Cât timp rachetele Patriot rămân în depozitele aliaților noștri, Rusia va fi încurajată să continue să distrugă clădiri rezidențiale. Statele Unite și Europa au suficiente resurse pentru a opri această teroare”, a transmis președintele ucrainean.
Potrivit forțelor aeriene ucrainene, Rusia a lansat în cursul dimineții un atac de amploare, folosind 351 de drone și 68 de rachete, dintre care 23 de rachete balistice Iskander-M și șase rachete antinavă Zircon și Oniks.
Autoritățile ucrainene au precizat că niciuna dintre rachetele balistice și antinavă nu a putut fi interceptată, toate lovindu-și țintele.
La rândul său, Ministerul rus al Apărării a susținut că atacurile au vizat companii din industria de apărare și infrastructura energetică din Kiev, precum și aerodromuri militare din mai multe regiuni ale Ucrainei.
Este al doilea atac de amploare asupra capitalei ucrainene în doar câteva zile. În urma bombardamentului de joi, în care Rusia a afirmat că a lovit fabrici de drone și componente pentru rachete, 30 de civili au fost uciși.
În contextul intensificării atacurilor, Zelenski i-a solicitat președintelui american Donald Trump să aprobe acordarea licențelor necesare pentru ca Ucraina să poată produce, împreună cu partenerii europeni, sisteme antiaeriene Patriot și rachete interceptoare PAC-3.
Totodată, liderul ucrainean face presiuni asupra statelor europene pentru dezvoltarea unui sistem comun de apărare antiaeriană capabil să intercepteze rachete balistice.
Potrivit autorităților de la Kiev, deficitul de rachete Patriot și PAC-3 s-a accentuat în ultimele luni, inclusiv pe fondul conflictului din Iran, care a crescut cererea pentru aceste sisteme de apărare.
Zelenski cere noi sisteme Patriot la summitul NATO, după un atac masiv asupra Kievului soldat cu zece morți