Zeci de tone de deşeuri, oprite la Nădlac II și Borș II

by Florian Popa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II și Borș II, împreună cu lucrători din cadrul Comisariatului Județean Arad și Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, au efectuat controlul pentru trei mijloace de transport încărcate cu deșeuri constând în diverse mărfuri.
Autorităţile de control nu au permis intrarea în ţară celor trei mijloace de transport întrucât nu erau îndeplinite condiţiile legale necesare transportului.
În ultimele 48 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II și Borș II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a trei automarfare conduse de doi cetăţeni români și un polonez. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, diverse mărfuri de la societăți comerciale din Polonia, Olanda și Elveția pentru firme din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Arad și Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că două din mijloacele de transport era încărcate cu 25.940 kg de deșeuri constând în aluminiu, pilitura, șpan neferos, iar celălalt era incărcat cu 64 geamuri termopane, 28 panouri termoizolante, 768 anvelope, 4 biciclete, echipamente electrice, electronice şi instalații de răcire second-hand, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
Autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru mijloacele de transport în cauză, deşeurile fiind returnate societăţilor expeditoare.

Facebook Comments