Zeci de tone de deşeuri din Germania și Italia, oprite la Nădlac II

by Adrian Pavel

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a două automarfare încărcate cu peste 35 tone de deșeuri.
Şoferii nu au putut prezenta documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare şi astfel autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a mijloacelor de transport şi a încărcăturii transportate.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat în acest sfârșit de săptămână, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două automarfare conduse de doi cetăţeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, componente auto, compresoare uzate și panouri fotovoltaice de la diferite societăți comerciale din Germania și Italia pentru firme din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 35.300 kg de deșeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.

Facebook Comments