Zeci de milioane de euro, asigurarea expoziției dacice din Olanda. Valoarea pieselor furate, 6 milioane de euro

by Adrian Pavel

Piesele din tezaurul dacic au fost expuse în oraşul olandez Assen, la Drents, pentru că este unul dintre cele mai vechi muzee arheologice și nu în ultimul rând, unul dintre cele mai moderne. Este explicația dată de Directorulu Muzeului Național de Istorie a României, Ernest Oberländer-Târnoveanu, cel care a avut inițiativa expoziției, scrie tvrinfo.ro.
Piesele furate, deși au valoarea inestimabilă că unicate, au fost totuși evaluate în bani iar valorile sunt trecute în contractul cu muzeul olandez. Coiful de aur este estimat la 4,3 milioane de euro, iar cele trei brățări dacice dispărute ar valora între 450.000 și 500.000 de euro fiecare.
Conducerea Muzeului Național de Istorie și reprezentanții Ministerul Culturii au explicat cum a fost organizată expoziția din Olanda și de ce au fost exportate piese de tezaur unice la un muzeu despre care nu se știu foarte multe în România.
Ernest Oberlander-Târnoveanu, director, Muzeul Naţional de Istorie a României: Muzeul din Drents este cel mai vechi muzeu de arheologie din Olanda și unul dintre cele mai moderne muzee din Olanda. În urmă cu câțiva ani a fost construit un corp nou pt expoziții temporare cu o suprafață de 1000 mp cu cele mai moderne dotări pt asigurarea securității sii conservării pieselor.
Muzeul Drents s-ar fi remarcat și prin mari expoziţii internaţionale pe care le-a găzduit. Și are că prioritate prezentarea culturii şi civilizaţiilor mai puţîn cunoscute ale lumii, cum este și cea dacică.
Piesele dacice furate au fost asigurate de o firma olandeză.
Ernest Oberlander-Târnoveanu, director, Muzeul Naţional de Istorie a României: Asigurarea generală pe care v-o pot dezvălui se situează la peste 30 de milioane de euro, pentru toată expoziția. Valoarea pieselor nu o pot dezvălui pentru că este confidențial și sunt pe fir organele de anchetă.
Însă în contractul de împrumut al pieselor, semnat de reprezentanții celor două muzee, român și olandez, pus acum la dispoziția jurnaliștilor, scrie că brățările dacice valorează între 450.000-500.000 de euro fiecare, iar Coiful din aur în jur de 4,3 milioane de euro.

Facebook Comments