Siguranța elevilor în mediul școlar, precum și securitatea traseului parcurs de aceștia spre și dinspre unitățile de învățământ, rămân priorități constante pentru polițiștii arădeni. În acest context, structurile de ordine publică desfășoară periodic acțiuni de prevenire și control în proximitatea școlilor.
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, sprijiniți de alte structuri ale Inspectoratului de Poliție și de jandarmi, au derulat recent acțiuni în zona a opt unități de învățământ din municipiu. Activitățile au avut ca obiectiv principal combaterea absenteismului școlar, dar și prevenirea consumului de droguri, tutun, alcool și băuturi energizante în rândul elevilor.
În cadrul controalelor, au fost verificate măsurile de asigurare a pazei în unitățile școlare, modul de fluidizare a traficului rutier din apropierea școlilor, precum și respectarea legislației privind vânzarea produselor din tutun și a băuturilor alcoolice către minori. Totodată, au fost vizate unitățile de alimentație publică suspectate că nu respectă prevederile legale în vigoare.
Pentru prevenirea și descurajarea traficului de substanțe interzise, echipajele canine au fost integrate în patrulele desfășurate în zonele adiacente unităților de învățământ.
În urma acțiunilor, au fost verificate zece unități de alimentație publică și au fost identificați 88 de elevi care absentau nejustificat de la orele de curs. De asemenea, au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 810 lei, toate pentru abateri la regimul rutier.
Pe lângă activitățile de control, polițiștii și jandarmii au desfășurat 11 acțiuni cu caracter preventiv, la care au participat aproximativ 450 de elevi. Temele abordate au vizat răspunderea contravențională și penală a minorilor, prevenirea consumului și traficului de substanțe interzise, precum și prevenirea faptelor de violență, fiind subliniată importanța comportamentului responsabil și a respectului față de ceilalți.
Reprezentanții structurilor de ordine publică precizează că astfel de activități vor continua, în parteneriat cu unitățile de învățământ, pentru ca școala să rămână un spațiu sigur, dedicat educației, dezvoltării personale și relațiilor bazate pe respect.