Peste 50 de câini erau ținuți închiși într-o fermă abandonată de lângă orașul arădean Pâncota. Au aflat de ei membrii unei asociații de protecție a animalelor care au cerut ajutorul poliției, la numărul unic de urgență 112. Mai mulți voluntari au venit însoțiți de oamenii legii și au reușit să elibereze animalele pe care le-au găsit în viață.
Ferma la care se aflau câinii este închiriată de o femeie, care nu deține autorizaţii sau documente necesare pentru astfel de activităţi.
Animalele au fost duse în adăposturi, unde vor fi tratate de medici veterinari. Toți câinii sunt foarte slăbiți, au răni și suferă de diverse boli de piele.
Polițiștii o anchetează acum pe femeie, care într-o primă fază a fost amendată cu 500 de lei. Voluntarii spun că aceasta ar ține câini în condiții improprii și în alte locații.