Zeci de angajatori au fost amendați de ITM Arad

by Florian Popa

În ultimele zile, inspectorii de muncă ai ITM Arad au efectuat acțiuni de verificare cu preponderență în unitățile de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, en-gros și cu amănuntul. Au fost verificați 25 de angajatori, valoarea sancțiunilor fiind de 45.000 lei. Verificările au vizat, în special, modul de respectare a legislației în domeniul securității și sănătății în muncă, din păcate constatându-se din nou nereguli în ceea ce privește instruirea lucrătorilor, verificarea acestora din punct de vedere medical, modul de depozitare a mărfurilor astfel încât să se evite accidentarea lucrătorilor și a clienților, blocarea căilor de evacuare etc. Tot în cadrul controalelor, s-a verificat și modul în care angajatorii respectă prevederile legale în ceea ce privește munca nedeclarată, sub toate aspectele sale, până acum neconstatându-se nereguli în acest sens.

Totodată, în vederea limitării sau mai bine, a opririi răspândirii COVID-19 au fost verificate măsurile luate de către angajatori în acest sens. Pentru nerespectarea prevederilor Legii 55 / 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 și a Ordinului nr. 3577/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirul SARS-CoV-2 au fost sancționate două unități, valoarea sancțiunilor ridicându-se la 6.000 lei. Reamintim că, în conformitate cu prevederile Legii 55/2020, sancțiunea pentru nerespectarea de către conducătorii operatorilor economici a condițiilor privind luarea de măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc (limitarea răspândirii COVID-19) este între 1000 și 5000 lei.

Aceste acțiuni de verificare vor continua și pe parcursul weekend-ului.

Facebook Comments