Zece cadre medicale de la două spitale din judeţul Arad au fost infectate cu COVID-19

by Florian Popa

Zece cadre medicale de la două spitale din judeţul Arad au fost confirmate cu noul coronavirus, până vineri dimineaţă, a declarat, pentru AGERPRES, liderul Sanitas Arad.
Conform sursei citate, este vorba de opt angajaţi de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad – cinci medici, două asistente şi o infirmieră -, dintre cei 30 care au rămas în izolare după ce au intrat în contact cu pacientul de 64 de ani infectat, care fusese internat la ATI şi a decedat.
De asemenea, de la Spitalul Orăşenesc Ineu au fost confirmaţi pozitiv un medic şi o asistentă.
„Toţi cei zece colegi au fost internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara. Personalul din cele două spitale unde a fost confirmat noul coronavirus este în curs de testare, până vineri dimineaţă fiind prelevate probe de la peste 200 de angajaţi”, a declarat, pentru AGERPRES, liderul Sanitas Arad, Otinel Şandru.
Acesta a atras atenţia că în continuare există insuficiente echipamente de protecţie pentru personalul medical din judeţ.
„E drept că s-au mai primit măşti şi costume de protecţie, dar tot de pe o zi pe alta avem”, a spus Otinel Şandru.

Facebook Comments