ZECE ACTUALI SI FOSTI ANGAJATI AI DIRECTIEI TAXE DIN PRIMARIA CRAIOVA AU FOST RETINUTI

by Paula Craciun

Paisprezece persoane – zece actuali şi patru foşti angajaţi din Direcţia Taxe şi Impozite a Primăriei Craiova – au fost reţinute în dosarul cu prejudiciu de peste 650.000 de lei, fiind suspectate că au acordat nejustificat facilităţi fiscale unor oameni care nu aveau dreptul.

În urma percheziţiilor făcute joi la 24 de adrese din Craiova, respectiv la locuinţele unor actuali şi foşti angajaţi ai Direcţiei de Impozite şi Taxe din Primăria Craiova suspectaţi de fraude informatice, fals intelectual, înşelăciune şi abuz în serviciu, 25 de persoane au fost duse la audieri la Parchetul Judecătoriei Craiova.

În urma audierilor, procurorii au emis ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore pe numele a 14 persoane – zece actuali şi patru foşti angajaţi ai Direcţiei Taxe şi Impozite -, care vineri vor fi duse la Judecătoria Craiova cu propunerea de arestare preventivă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Dolj, anchetatorii au stabilit că în perioada 2007-2014 cele 14 persoane au şters din evidenţa fiscală informatizată mai multe debite din amenzi, în baza unor sentinţe civile fictive şi a unor chitanţe nereale.

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments