Wizz Air și-a suspendat zborurile către Republica Moldova
Operatorul aerian Wizz Air a suspendat, de astăzi, cursele către şi dinspre Chişinău, invocând "riscul de securitate ridicat, dar nu iminent" din spaţiul aerian al Republicii Moldova.
Compania a anunţat că va pune la dispoziţia pasagerilor o nouă cursă, Iaşi-Berlin şi va creşte frecvenţa zborurilor de la Iaşi către Barcelona, Milano, Roma, Londra sau Dortmund pentru a sprijini pasagerii din Chişinău, însă rutele de la Chişinău către Budapesta şi Praga vor fi suspendate fără o alternativă directă, care să le înlocuiască, relatează corespondentul RRA, Alex Lancuzov.
„Clienții afectați, care au rezervat bilete direct prin wizzair.com sau prin aplicația pentru mobil a companiei aeriene, vor fi notificați prin e-mail și pot opta pentru rezervarea gratuită a unui alt bilet, pentru rambursarea a 120% din tariful inițial achitat sub formă de credit pentru rezervări viitoare sau rambursarea a 100% din prețul biletului. Wizz Air rămâne fidelă pieței din Moldova și loială clienților săi. Wizz Air va continua să evalueze constant situația, pentru a relua operațiunile și pentru a redeschide baza, de îndată ce acest lucru va putea fi realizat în siguranță”, arată Wizz Air.