Weekend prolific pentru juniorii UTA-ei: victorie importantă cu Sepsi, în Liga de Tineret

by Sorin Haut

Juniorii UTA-ei au avut un weekend pozitiv, cu 13 puncte din 15 posibile la reluarea întrecerilor în Liga Elitelor, respectiv Liga de Tineret.

Liga de Tineret (play-off): Sepsi Sfântu Gheorghe – UTA 0-1

Echipa lui Sandu Gaica, Adi Ungur și Costel Bogoșel s-a impus cu 1-0 în fața lui Sepsi, gol marcat de Ekmekci, în minutul 20. Meciul din cadrul etapei a 5-a a play-offului Ligii de Tineret a fost abordat de UTA cu: Mociu – Manoilă, Iurasciuc, Bokse, Anișorac – Ristin, M.Salka – Popa, Ekmekci, Ronai – Negoescu, în partea secundă mai evoluând: Mitu, Tintaș, Purdescu, Mircea și Morar. Cele trei puncte le consolidează poziția de lider în seria de Vest celor de la UTA, care ajung la cota 39.

Liga Elitelor U 17 (play-off): Csikszereda Miercurea Ciuc – UTA 1-2

Ca și colegii lor mai mari, utiștii sub 17 ani au câștigat la Sfântu Gheorghe, dar în fața celor de la Csikszereda Miercurea Ciuc. Teamul antrenat de Marius Cuibăncan și Sorin Botiș s-a impus cu 2-1 prin„dubla” semnată de golgheterul Adelin Nica, minutele 74 și 88, partida contând pentru runda a 5-a a play-offului Ligii Elitelor, cu arădenii apropiindu-se la un singur punct de locul 4, pe care se află chiar ciucanii. UTA U17 a jucat în Secuiume cu: R. Rusu – Felea, Marinescu, Joldea, Buză – Funkenhauzer, Indreica – Nica, M. Rusu, Bădău – Kyrycsenko, de pe bancă mai venind: Vâlcu, Maghiar, Bercea, Curtuiuș și Olăroiu.

Liga Elitelor U16 (play-off): UTA U16 – CFR Cluj 0-0

Pe teren a intrat pentru prima oară în acest an și echipa UTA-ei sub 16 ani (foto) și sub 15 ani, tot în Liga Elitelor. Pe „Motorul”, UTA U16, pregătită de Adi Petruț și Vivi Erdei, a remizat (0-0) cu CFR Cluj, arădenii având regretul ratării unui penalty, prin Huc. În Liga Elitelor U15 (seria a 14-a), UTA 2008 s-a impus fără drept de apel, 7-0, la Ineu, cu ACB-ul, după reușitele semnate Țăroi (3), Leca, Ronai, Dolga și Cârlan. În aceeași competiție, dar în seria a 12-a, UTA 2009 a dispus pe „Șega”, cu 3-1, de Ghiroda și Giarma Vii.

Eșecuri pe linie pentru ineuani

În competițiile naționale s-au întors pe teren în acest an și juniorii celoR de la ACB Ineu, care au pierdut pe linie, după cum urmează: Campionatul Național U19 (seria a 8-a / play-off):

ACB Ineu – ACS Târgu Mureș 1898 1-4. Pentru echipa lui Sculici și Mihuț a marcat Rucăreanu

Campionatul Național U17 (seria a 8-a / play-off): ACB Ineu – LPS Cluj Napoca 4-5. Pentru echipa lui Leo Pința, Marcel Ponta și Feri Toth au marcat Goia, Miculaiciuc 2 și Szoke.

Liga Elitelor U 16 (play-out, seria a 4-a): Academia Partium Satu Mare – ACB Ineu 9-2. Pentru echipa lui Marcel Ponta au marcat Mureșan și Haniș.

Liga Elitelor U15 (seria a 14-a): ACB Ineu – UTA 2008 0-7.

 

 

 

Facebook Comments