Weekend la cetate, pe două roţi: Arad Trophy e gata de start!

by Sorin Haut

Pregătirile au intrat în linie dreaptă pentru ediţia 2019 a concursului ciclistic Arad MTB Trophy, competiţie care se va desfăşura duminică, începând cu ora 10, în zona Cetăţii Şiria. Organizatorul evenimentului, Clubul Sportiv Sport Competition, le propune iubitorilor sportului pe două roţi trei trasee, de 70, 40, respectiv 20 kilometri, dar și premii pe măsură.

Înscrierile online se vor putea face până vineri, pe www.aradmtbtrophy.ro, acolo unde găsiţi toate informaţiile necesare despre competiţie. Există și varianta înscrierii duminică la faţa locului, la race office.

Arad MTB Trophy, ediţia a II-a, se bucură de sprijinul Consiliului Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean.

Facebook Comments