Vukcevic şi Erico, în echipa ideală a primei etape din play-off-out-ul Ligii 1!

by Sorin Haut

Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde din Liga 1 cel mai bun unsprezece. Din echipa ideală a primei runde din play-off şi play-out fac parte şi doi utişti, ambii din compartimentul defensiv, muntenegreanul Vukcevic şi brazilianul Erico, fundaşul brazilian marcând primul său gol în acest sezon. Deşi în faţa ei stătea modesta codaşă Academica Clinceni, apărarea UTA-ei a fost exactă şi fără greşeală în debutul play-out-ului, oferind semnale de siguranţă şi în perspectiva următoarelor meciuri, mult mai dificile.

Un alt utist remarcat în prima etapă din play-out este nigerianul Philip Otele, desemnat jucătorul meciului UTA – Clinceni, după ce a bifat o „dublă”. Mai jos aveţi echipa rundei inaugurale a play-off-out-ului, cu caracterizările celor de la LPF, în privinţa fiecărui jucător:

PORTAR

Ștefan Târnovanu (FCSB / 21 de ani) – A închis excelent poarta pentru a doua rundă la rând, contribuind cu intervenţiile sale la succesul bucureştenilor.

FUNDAŞI

Marko Vukčević (UTA / 28 de ani) – Titularizat pentru a 25-a oară în acest sezon, fundaşul dreapta muntenegrean a avut o nouă evoluţie consistentă.

Paul Papp (Universitatea Craiova / 32 de ani) – Cu el în postura de lider în centrul defensivei, Universitatea a ajuns la patru meciuri la rând fără gol încasat.

Erico da Silva (UTA / 32 de ani) – A înscris pentru întâia oară în acest sezon şi a ajuns la 11 reuşite în 163 de jocuri disputate în Liga 1.

Nicușor Bancu (Universitatea Craiova / 29 de ani) – A dominat flancul stâng. A oferit o pasă de gol, a patrulea în campionatul actual.

MIJLOCAŞI

Ciprian Deac (CFR Cluj / 36 ani) – Un gol spectaculos i-a adus decarului ardelenilor a noua prezenţă din acest sezon în „Echipa etapei”.

Malcom Edjouma (FCSB / 25 de ani) – A dominat centrul terenului, zonă în care a recuperat multe baloane. În plus, a marcat golul care a deschis drumul roş-albaştrilor spre victorie.

Mattias Käit (Rapid / 23 de ani) – Transferat în iarnă, a devenit rapid un titular incontestabil. A înscris a doua oară în 10 jocuri.

ATACANŢI

Jája Silva (FC Botoşani / 23 de ani) – Intrat pe teren la startul reprizei a doua, a marcat un gol şi a contribuit la celelalte trei reuşite izbutite de moldoveni în partea secundă.

Alexandru Tudorie (Sepsi OSK / 25 de ani) – Graţie dublei reuşite în ultima rundă, actualul vârf al covăsnenilor a ajuns la 38 de goluri în 166 de meciuri jucate în Liga 1.

Claudiu Petrila (CFR Cluj / 21 de ani) – Introdus la pauză, s-a dovedit a fi mutarea câştigătoare. A pasat decisiv la prima reuşită a clujenilor, apoi a marcat golul care a închis tabela.

ANTRENORUL ETAPEI

Laurențiu Reghecampf (Universitatea Craiova / 46 de ani – FOTO) – Şi-a arătat clasa! A gestionat profesionist momentul dificil prin care a trecut echipa şi a ajuns acum la șapte victorii la rând, performanţă unică în cariera lui Reghecampf pe prima scenă.

Facebook Comments