Vremea se răcește brusc. ANM anunță ploi, vânt puternic și ninsori la munte

Vremea se răcește brusc. ANM anunță ploi, vânt puternic și ninsori la munte
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo valabilă în perioada 20 aprilie, ora 10:00 – 23 aprilie, ora 10:00, care anunță o răcire accentuată a vremii în aproape toată țara, însoțită de ploi, vânt puternic și ninsori la munte.
Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de luni și în noaptea de luni spre marți, ploile vor afecta în special Maramureșul, nordul Crișanei, Transilvania și Moldova, urmând ca marți și miercuri precipitațiile să se extindă în regiunile sudice și centrale. Vor predomina aversele, iar pe alocuri acestea vor fi însoțite de descărcări electrice și, izolat, de grindină. Cantitățile de apă pot ajunge la 15–20 l/mp, iar local chiar peste 25–35 l/mp.
Vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, cu viteze de 40–55 km/h, iar în anumite intervale va depăși aceste valori. Pentru ziua de luni, între orele 12:00 și 22:00, este în vigoare un cod galben de vânt în Dobrogea, vestul și sudul Olteniei, dar și în vestul și sudul Transilvaniei, unde rafalele vor atinge 50–65 km/h.
La munte, vremea se va schimba radical. În Munții Apuseni, Carpații Meridionali și Carpații de Curbură, vântul va sufla cu 70–80 km/h, iar la altitudini mari rafalele vor ajunge temporar la 90–100 km/h. În plus, precipitațiile vor deveni treptat mixte, iar peste 1.400 de metri vor predomina ninsorile.
Este în vigoare și un cod galben de ninsori în Carpații Orientali, în intervalul 20 aprilie, ora 21:00 – 22 aprilie, ora 21:00, urmând ca marți și miercuri ninsorile să se extindă în toată zona montană. Stratul de zăpadă va ajunge la 10–15 cm, iar în Carpații Meridionali poate depăși 20–25 cm.
Meteorologii avertizează că temperaturile vor scădea semnificativ, iar în nopțile de marți și miercuri, în special în nordul țării și în zonele depresionare, se va produce brumă.