VREMEA SE INCALZESTE. PROGNOZA METEO PENTRU LUNI SI MARTI

by Florian Popa

Luni, pe parcursul zilei va predomina un aspect frumos, iar valorile termice vor fi mai ridicate decât în ziua precedentă, caracterizând o vreme călduroasă în Câmpia de Vest şi în Câmpia Română. Cerul va fi variabil în mare parte din zi, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană unde după-amiaza vor apărea izolat ploi de scurtă durată.

Începând de seara instabilitatea atmosferică se va accentua în regiunile vestice, unde vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, chiar cu aspect de vijelie. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 de grade în nordul extrem al Moldovei şi 31 de grade în Banat şi sudul Olteniei, iar cele minime între 5…7 grade în depresiuni şi 19…20 de grade în deltă.

MARŢI

Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în toate zonele. Vor fi înnorări temporar accentuate şi se vor  semnala averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi vor fi condiţii de grindină. În partea de sud a ţării, după o zi călduroasă, astfel de fenomene vor apărea cu precădere seara şi noaptea, însă pe spaţii restrânse pot fi mai severe, probabilitatea pentru vijelii şi grindină fiind ridicată. Temperaturile maxime vor fi de la 19…20 de grade în nordul Moldovei şi în Maramureş până la 32…33 de grade în Lunca Dunării; minimele termice se vor încadra în general între 9 şi 19 grade.

 

Sursa: http://www.mediafax.ro/social/vremea-se-incalzeste-prognoza-meteo-luni-si-marti-in-tara-si-in-bucuresti-12810244

Facebook Comments